Mirela Vaida și Oana Tomoiagă s-au folosit de temutul joker și au creat valuri de revoltă printre ceilalți concurenți de la „Asia Express”. Avantajul câștigat la o cursă anterioară le permitea să blocheze alte echipe timp de 10 minute. Cum au reacționat echipele formate din Maurice Munteanu – Connie și Gabi Torje – Alexuc.
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au reușit să câștige jocul de amuletă de săptămâna trecută și au obținut un avantaj ce îi speria pe ceilalți. Ele puteau, în timpul cursei, să oprească celelalte echipe preț de 10 minute, timp în care avansau și își creșteau șansele de a ajunge pe primul loc.
În timpul misiunilor, Mirela Vaida și coechipiera sa, Oana Tomoiagă, au profitat de ocazie și au decis să folosească jokerul câștigat înainte de încheierea etapei. Astfel, în cursă, ele s-au întâlnit prima oară cu echipa formată din Maurice Munteanu și Connie, așa că au decis să-i „înghețe” pentru zece minute.
„Îl îngheț pe Maurice”, a anunțat Oana Tomoiagă. Imediat ce a aflat de planul celor două cântărețe și că trebuie să se oprească din tot ceea ce făcea, Maurice a reacționat și a descris situația cu umor, în stilul caracteristic.
„Îmi dă freeze. Ne-a înghețat găleata. Ne-a înghețat și pe noi. Doamna Vaida ne-a înghețat 10 minute”, a spus Maurice Munteanu.
Mirela Vaida a recunoscut faptul că, inițial, acest joker voiau să-l folosească împotriva lui Gabi Torje și Alexuc. Sportivii sunt de temut în această competiție, având în vedere că în majoritatea timpului ei au ieșit pe primele locuri la sfârșitul curselor.
Mai multe pentru tine
„Noi ne doream să folosim acest joker pentru Torje și Alexuc, care plecaseră înaintea noastră și era clar că nu i-am văzut și cred că au și terminat misiunea”, a explicat Mirela Vaida.
Cele două echipe s-au întâlnit pe traseu, iar Mirela și Oana au luat decizia de a-i opri pe cei doi timp de zece minute. Gabi și Alexuc au întrerupt orice activitate și au așteptat cuminți până le-a expirat timpul.
„Regenerator a fost”, a spus Mirela Vaida, referindu-se la felul în care au reușit să folosească avantajul.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.