Cât de bine arată Andreea Ibacka! Cum se menține în formă: „Este mai important decât coșul de rufe”

16 octombrie 2026  |  12:35  |  👁 30 Vizualizari


Andreea Ibacka (41 de ani) a strălucit la Gala „Nu există nu se poate”, organizată și prezentată aseară de Andreea Marin, la Palatul Parlamentului. 

Actrița a bifat și o premieră: prima prezentare de modă în postura de model. Admirată pentru silueta sa, vedeta ne-a explicat cum se întreține și de ce își face timp pentru sport chiar și în cele mai aglomerate zile.

Într-o rochie de seară care i-a pus în valoare silueta, Andreea Ibacka a avut o apariție de poveste la gala de aseară. Deși este întrebată frecvent dacă a slăbit, actrița spune că schimbarea pe care o observă cei din jur este rezultatul antrenamentelor și al consecvenței.

„Eu nu înțeleg cum mă întreabă toată lumea dacă am slăbit, când eu eram slabă și înainte. Eu nu am slăbit. Am grijă de mine și fac sport, patru ore pe săptămână. Ajung la antrenamente, ori de pilates, ori la sală, cu antrenor. Chiar mă ocup, dar nu am slăbit. Pur și simplu cred că m-am tonifiat, m-am modelat mai bine decât înainte”, a declarat Andreea Ibacka pentru Click!

 Andreea Ibacka: „De undeva trebuie să reduci”

Cu proiecte profesionale și responsabilități de familie, timpul pentru ea nu apare pur și simplu în program. Andreea alege să-i facă loc, chiar dacă asta înseamnă că unele treburi casnice mai pot aștepta.

„Încep cu asta. Asta e cheia. Dacă nu încep cu asta, nu ai timp niciodată, desigur. Dar încep cu asta pentru că, ce crezi, este mai important decât coșul de rufe, care poate să rămână plin mai multe zile. De undeva trebuie să reduci. Adică tot 24 de ore are ziua”, ne-a povestit actrița.

Cu umor, vedeta a mărturisit că i-ar prinde bine și o soluție care să lungească ziua: „Aștept să găsim o pastilă, ceva, care să înlocuiască somnul, ca să nu mai avem nevoie de odihnă și să facem mai multe, să fim și mai productive”, ne-a mai declarat frumoasa vedetă.

Seara de gală i-a adus și emoțiile unui debut pe podium. Obișnuită cu filmările și aparițiile în fața camerelor, Andreea ne-a spus că participarea ca model la o prezentare de modă reprezintă o experiență nouă.

„Sunt în două prezentări de modă, inclusiv creația de pe mine va fi prezentă pe scenă, în cadrul unei defilări. Prietena mea, Roxana, a creat aceste rochii de seară absolut fabuloase și o să fie o premieră pentru mine, o să fiu pentru prima oară model într-o prezentare”, ne-a dezvăluit aceasta înainte de defilare.

„Facem cu rândul”

„Biletul de voie” pentru seara sofisticată avea însă și o oră de întoarcere: „Sunt o Cenușăreasă, până la 10 și jumătate mi-am propus să mă bucur de experiența asta (: )”, ne-a mai spus Andreea Ibacka, cu gândul să ajungă cât mai repede acasă, la cei doi copii ai ei și ai lui Cabral.

Mai multe pentru tine

Andreea traversează, după cum spune, cea mai aglomerată perioadă din acest an, cu multe proiecte pe care le va dezvălui pe rând. În tot acest ritm, copiii rămân prioritatea ei.

„Ne împărțim, adică facem cu rândul. Uneori sunt zile aglomerate, când ajung târziu de la filmări, dar recuperez în weekend. Ei rămân prioritatea mea”, a mai spus Andreea Ibacka pentru Click!, atunci când am întrebat-o dacă mai are ajutoare de nădejde în părinții ei cu privire la creșterea celor doi copii ai săi.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.