Joe Manganiello, imagini șocante din spital. Actorul a slăbit 27 de kilograme în doar două săptămâni

16 octombrie 2026  |  10:35  |  👁 40 Vizualizari


Joe Manganiello a publicat imagini șocante din perioada în care s-a luptat cu o boală autoimună gravă, care era cât pe ce să-i fie fatală. 

Actorul a dezvăluit că a pierdut aproximativ 27 de kilograme în doar două săptămâni după o intervenție chirurgicală majoră și spune că se consideră norocos că este încă în viață.  

Imagini vulnerabile împărtășite de Joe Manganiello

Cunoscut pentru rolurile sale din serialul „True Blood” și filmul „Magic Mike”, actorul în vârstă de 49 de ani a împărtășit pe Instagram mai multe fotografii realizate în timpul internării sale. În una dintre imagini, Joe Manganiello apare vizibil slăbit, la scurt timp după operația prin care medicii i-au îndepărtat intestinul gros.

„În zilele care au urmat amputării intestinului gros, greutatea mea a început să scadă dramatic. Am ajuns să pierd aproximativ 27 de kilograme în doar două săptămâni după operație”, a explicat actorul.

Problemele sale de sănătate au început cu dureri abdominale severe, care l-au împiedicat chiar să mai meargă. De-a lungul anilor, acesta s-a confruntat cu febră, erupții cutanate, dureri de cap, oboseală accentuată și numeroase complicații digestive.

Actorul a trecut prin numeroase colonoscopii și mai multe intervenții chirurgicale, fiind nevoit o perioadă să folosească o pungă de stomac, potrivit People.

Alte fotografii publicate de acesta arată cicatricile rămase în urma operațiilor și erupțiile de pe piele, despre care spune că au fost printre cele mai dificile simptome ale bolii. Manganiello a mărturisit că, în cei șapte ani de luptă cu afecțiunea, nu a primit niciodată un diagnostic clar.

Când au început problemele de sănătate

Actorul susține că problemele de sănătate au afectat inclusiv mariajul său cu Sofia Vergara, relație care s-a încheiat după șapte ani.

„Mă simțeam din ce în ce mai rău”, a mărturisit acesta.

Privind în urmă la perioada dificilă prin care a trecut, Joe Manganiello spune că încă îi este greu să creadă că a supraviețuit.

„Nu-mi vine să cred că sunt în viață. Simt că m-am născut din nou”, a declarat actorul.

Cele mai controversate declarații ale actorului vizează însă relația cu Sofia Vergara. Manganiello susține că, pe măsură ce boala sa avansa, mariajul lor a devenit „lipsit de orice emoție”.

Actorul afirmă că se simțea tot mai singur în lupta cu boala și face o acuzație tulburătoare: spune că Vergara ar fi refuzat să-l îmbrățișeze chiar și atunci când îi cerea acest lucru.

În perioada cea mai grea a bolii, Manganiello spune că a ajuns într-un punct atât de întunecat, încât s-a gândit la sinucidere. Din fericire, a trecut pentru acel moment cumplit, însă nu cu ajutorul soției sale, se pare.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.