Avocații condamnatei la moarte Christa Pike susțin că aceasta s-a trezit în spital „furioasă și confuză”, la câteva zile după ce a supraviețuit execuției prin injecție letală, care nu și-a atins scopul.
Potrivit avocatului Randy Spivey, primele cuvinte rostite de Pike după ce și-a recăpătat cunoștința au fost: „Unde sunt?” și „Cine sunteți?”. Femeia, în vârstă de 50 de ani, fusese condamnată la moarte pentru uciderea lui Colleen Slemmer, crimă comisă împreună cu fostul său iubit în anul 1995.
Pe 30 septembrie, autoritățile din statul Tennessee au încercat să o execute prin administrarea a două doze de pentobarbital. Cu toate acestea, procedura a eșuat, iar Pike a supraviețuit, un caz despre care experții și echipa sa juridică afirmă că nu ar avea precedent în Statele Unite.
După tentativa de execuție, femeia a fost transportată la spital și a rămas inconștientă mai multe zile, în timp ce medicii au intervenit pentru a elimina substanțele administrate din organism. Avocații săi au declarat că s-au temut inclusiv că aceasta ar fi intrat în moarte cerebrală și se așteptau ca aparatele care o țineau în viață să fie oprite în orice moment.
Spre surprinderea tuturor, Pike a început însă să vorbească din nou. Ea își amintește doar fragmente din ceea ce s-a întâmplat înainte de execuție. Potrivit avocatului său, condamnata i-a ajutat chiar pe membrii echipei de execuție să găsească o venă potrivită pentru injectare și s-a comportat calm și politicos pe parcursul procedurii, potrivit BBC.
La trezire, femeia s-a aflat într-un salon de spital, cu un tub introdus pe gât și înconjurată de persoane pe care nu le recunoștea. Avocații săi au precizat că ambele brațe sunt grav umflate, că a dezvoltat un cheag de sânge la unul dintre membre, suferă de pneumonie și întâmpină dificultăți la înghițire.
„Nu știm care vor fi efectele pe termen lung asupra sănătății sale psihice”, a declarat Randy Spivey, subliniind că experiența a lăsat-o profund marcată și confuză.
Între timp, un tribunal din Tennessee a dispus conservarea tuturor dovezilor legate de execuția eșuată. Judecătorul a ordonat păstrarea tuturor obiectelor folosite în procedură, inclusiv liniile intravenoase, seringile, ambalajele și documentația relevantă.
De asemenea, statul trebuie să păstreze informațiile privind starea psihologică a lui Pike înainte, în timpul și după tentativa de execuție.
Autoritățile nu au precizat deocamdată dacă execuția va fi reprogramată. Guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, a suspendat toate execuțiile până la sfârșitul anului și a cerut o anchetă pentru a stabili ce anume a dus la eșecul procedurii. În urma incidentului, șeful sistemului penitenciar din Tennessee și-a anunțat demisia.
Pike a fost condamnată la moarte în martie 1996, pentru uciderea lui Colleen Slemmer, o tânără de 19 ani, studentă la un centru de formare profesională din Knoxville. Crima a avut loc în 1995, pe fondul geloziei, când Pike avea doar 18 ani.
Mai multe pentru tine
Potrivit anchetatorilor, femeia, iubitul său, Tadaryl Shipp, și complicea Shadolla Peterson au atras victima într-o zonă împădurită, unde au torturat-o și au ucis-o. Cei doi ar fi crestat un pentagram pe pieptul adolescentei, iar Pike ar fi luat o bucată din craniul acesteia drept suvenir. Victima a încercat să fugă, însă a fost prinsă din nou. Agresiunea ar fi durat între 30 de minute și o oră.
Pike și Shipp au fost condamnați pentru omor de gradul întâi. Femeia a primit pedeapsa capitală, în timp ce iubitul său a fost condamnat la închisoare pe viață, cu posibilitatea eliberării condiționate. Peterson a primit probațiune în schimbul cooperării cu anchetatorii.
Avocații lui Pike au cerut clemență, invocând abuzurile sexuale suferite în copilărie, problemele mintale netratate și traumele care ar fi contribuit la comportamentul său. Femeia și-a recunoscut vinovăția și și-a exprimat regretul pentru crimă, însă guvernatorul Bill Lee a refuzat să îi comute pedeapsa. Înaintea execuției, aceasta a refuzat și să își aleagă ultima masă.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.