Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 23 aprilie, începând cu anul 1996, la iniţiativa UNESCO.
Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 23 aprilie, începând cu anul 1996, la iniţiativa UNESCO.
Această zi marchează moartea, în 1616, a trei mari scriitori ai lumii: unul englez, William Shakespeare, unul spaniol, Miguel de Cervantes, şi unul peruan de origine spaniolă, Inca Garcilaso de la Vega. De asemenea, 23 aprilie este ziua de naştere a numeroşi scriitori, precum Maurice Druon, K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo, potrivit www.un.org/en/events/bookday.
Conferinţa generală a UNESCO din 1995, de la Paris, a hotărât decretarea Zilei mondiale a cărţii şi a dreptului de autor, pentru a marca simbolic naşterea şi moartea acestor scriitori şi, totodată, pentru a încuraja lectura, un fenomen aflat în scădere dramatică. Astfel, prima zi mondială a cărţii şi a dreptului de autor a fost marcată la 23 aprilie 1996.
La această dată, în aproape toate ţările lumii au loc acţiuni de omagiere a cărţii, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor şi, implicit, a cititorilor. În toată lumea, sunt organizate expoziţii de carte, lecturi publice şi multe astfel de manifestări menite să încurajeze şi să popularizeze lectura.
De asemenea, Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor cheamă la reflecţia asupra schimbărilor pe termen lung în lumea cărţilor. Cărţile digitale oferă noi posibilităţi de acces la cunoştinţe, având costuri reduse şi o accesare pe arii geografice mari. Cărţile tradiţionale dispun însă de o largă apreciere. Toate formele de cărţi aduc o contribuţie valoroasă educaţiei şi propagării culturii şi informaţiilor. Această diversitate este o bogăţie comună, făcând din cărţi mai mult decât un obiect fizic: unelte ale schimbului de idei dincolo de limitele spaţiului şi timpului.
În fiecare an, UNESCO şi organizaţiile internaţionale care reprezintă cele trei sectoare majore ale industriei de carte – editori, librării şi biblioteci – selectează „Capital World Book” pentru o perioadă de un an, evident din 23 aprilie.
Pentru 2020, a fost aleasă capitala Malaysiei, Kuala Lumpur. Oraşul asiatic a fost selectat datorită faptului că pune un accent puternic pe educaţia incluzivă, dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere şi lectură accesibilă pentru toate segmentele din populaţia din Kuala Lumpur.
Sub sloganul „KL – grijă prin lectură”, programul pentru Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor se concentrează pe patru teme: citirea sub toate formele sale, dezvoltarea infrastructurii industriei de carte, incluziunea şi accesibilitatea digitală şi dezvoltarea de abilităţi ale copiilor prin lectură. O serie de evenimente şi activităţi vor avea loc cu acest prilej, dintre care construirea unui „oraş de carte” (Complexul Kota Buku), o campanie de lectură pentru navetişti, îmbunătăţirea serviciilor digitale şi a accesului din partea Bibliotecii Naţionale a Malaeziei pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi servicii digitale noi pentru 12 biblioteci din cartierele de locuinţe sărace din Kuala Lumpur.
Obiectivul marcării în acest an a Zilei mondiale a cărţii şi a dreptului de autor este de a încuraja o cultură a lecturii şi a incluziunii: „Un oraş care citeşte este un oraş căruia îi pasă”.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.