Elevii și profesorii nu fac ore luni, pe data de 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire), potrivit Codului Muncii. În aceeași zi este sărbătorită și Ziua Internațională a Educației.
Astfel, weekendul 22-23 ianuarie va fi legat cu ziua de 24, iar elevii și profesorii vor avea o minivacanța de 3 zile. Ei se vor întoarce la cursuri marți, pe 25 ianuarie.
Iată care sunt zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează în 2022, conform Codului Muncii:
- 1 si 2 ianuarie;
- 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Romane;
- Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
- prima si a doua zi de Paști;
- 1 mai;
- 1 iunie;
- prima si a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
- 1 decembrie;
- prima și a doua zi de Crăciun;
- două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
Copiii de grădiniță, elevii și cadrele didactice vor avea următoarea zi liberă în Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, care este pe 22 aprilie.
Amintim că astăzi a început semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022. Structura acestui semestru este următoarea:
- Luni, 17 ianuarie 2022 — joi, 14 aprilie 2022 – cursuri
- Vineri, 15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022 – vacanța de Paște (primăvară)
- Luni, 2 mai 2022 — vineri, 10 iunie 2022 – cursuri
- Sâmbătă, 11 iunie 2022 — data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022—2023 – vacanța de vară
Trei excepții de la prevederile acestea:
- clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile la data de 27 mai 2022;
- clasa a VIII-a încheie cursurile la data de 3 iunie 2022;
- clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și învățământul profesional încheie cursurile la data de 1 iulie 2022.