Vremea se va încălzi în această săptămână în toată țara. În cele mai calde zile temperaturile pot ajunge la 28 de grade în Muntenia

5 aprilie 2022  |  07:24  |  👁 189 Vizualizari


Vremea se va încălzi în această săptămână în toată ţara, iar temperaturile maxime vor ajunge la 22, 23 de grade în weekend în Banat, Moldova şi Oltenia, potrivit Estimării evoluţiei valorilor termice şi precipitaţiilor în intervalul 4 – 17 aprilie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În săptămâna următoare, vremea va fi caracterizată de oscilaţii de temperatură, dar în cele mai calde zile temperaturile pot ajunge la 28 de grade în Muntenia.

În Banat
, la începutul intervalului vremea va fi deosebit de rece, apoi tendinţa va fi de încălzire de la o zi la alta, exceptând ziua de 7 aprilie, când valorile termice diurne vor marca o scădere. Astfel, în perioada 4 – 9 aprilie, media maximelor se va situa în jurul a 8 grade în prima zi, spre
valori de 21…22 de grade în ultimele două zile. După data de 9 aprilie, temperatura aerului va varia, astfel încât se estimează a se înregistra maxime cuprinse între 14 şi 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în data de 13 aprilie.

Minimele vor creşte de la -2 grade la începutul intervalului spre valori în jurul a 8 grade în 9 şi 10 aprilie, apoi vor scădea spre 6 grade, în data de 11 aprilie. Ulterior, minimele vor creşte spre medii ce se vor situa în jurul a 10 grade în 15 aprilie, apoi vor scădea din nou până la sfârşitul intervalului spre valori de 7…8 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 6, 7 şi 9 aprilie şi din nou în intervalul 14 – 17 aprilie.

În Crişana,
 în intervalul 4 – 9 aprilie, media maximelor va fi în creştere de la 6 grade în prima zi, la 18 grade în ultima. Ulterior, temperatura aerului va scădea, spre valori medii ale maximelor de 13 grade (10 aprilie), apoi va creşte spre 26 de grade (13 aprilie). În intervalul 14 – 17 aprilie, tendinţa regimului termic diurn va fi de scădere, de la medii de 24 de grade spre 17 grade, în ultima zi.

În ceea ce priveşte regimul termic nocturn, temperatura aerului va fi în creştere, de la -3 grade în data de 4 aprilie, la 7…8 grade în 9 şi 10 aprilie, în medie regională. Din data de 11 aprilie vor fi variaţii ale mediilor minimelor, astfel încât vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 8 – 11 aprilie, respectiv 14 – 17 aprilie

În Transilvania,
 în perioada 4 – 9 aprilie temperaturile maxime vor fi în creştere de la 5 grade în prima zi, spre medii în jurul a 19 grade în ultima. Ulterior vremea se va răci, astfel încât media regională a maximelor în zilele de 10 şi 11 aprilie va fi de 13…15 grade. În intervalul 12 – 14 aprilie, temperatura aerului va fi în creştere şi se vor înregistra maxime cuprinse între 22 şi 25 de grade, în medie regională. Din 15 aprilie, vremea se va răci din nou, spre medii ale maximelor de 16 grade.

Media minimelor va creşte de la -6…-4 grade, în 4 şi 5 aprilie, spre 4..5 grade în data de 10 aprilie. În următoarele două zile, temperatura aerului va scădea (minime de 1…2 grade), apoi va creşte (minime de 5…6 grade), iar în perioada 15 – 18 aprilie mediile minimelor vor scădea treptat (valori minime în jurul a 4 grade).

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 7 – 11 aprilie, respectiv 14 – 17 aprilie.

În Maramureş,
 vremea va fi deosebit de rece la începutul intervalului, cu o medie a valorilor termice diurne ce se va situa în jurul a 4 grade, apoi temperatura aerului va creşte, astfel că în zilele de 8 şi 9 aprilie, media maximelor va fi în jur de 16 grade. În data de 10 aprilie, vremea se va răci,
în medie urmând a se înregistra maxime în jurul a 12 grade, apoi tendinţa regimului termic diurn va fi de creştere, până spre 25 de grade, în ziua de 14 aprilie. În intervalul 15 – 18 aprilie se estimează o încălzire a vremii, astfel încât maximele vor fi cuprinse între 16 şi 21 de grade, în medie regională.

Temperaturile minime vor varia pe tot parcursul intervalului, astfel încât vor fi cuprinse între -4 grade şi 9 grade, în medie regională.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 7 – 11 aprilie, respectiv 14 – 17 aprilie.

În Moldova, în prima zi a intervalului, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a maximelor ce se va situa în jurul a 7 grade, apoi temperatura aerului va fi în creştere, spre valori de 21…22 de grade, în data de 9 aprilie. Ulterior acestei date, temperaturile maxime
vor fi în scădere spre medii de 14…15 grade (10 şi 11 aprilie), apoi vor creşte din nou până spre medii în jurul a 26 de grade (14 aprilie). În intervalul 15 – 18 aprilie se estimează o nouă răcire a vremii, care va determina scăderea valorilor termice diurne spre medii în jurul a 18 grade.

Temperaturile minime vor varia pe tot parcursul intervalului, astfel încât vor fi cuprinse între -3 şi 10 grade, cu cele mai coborâte valori în primele nopţi, dar şi cele mai ridicate în data de 15 aprilie.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 9 şi 10, respectiv 15 şi 17 aprilie.

În Dobrogea, în perioada 4 – 6 aprilie, tendinţa temperaturii aerului va fi de creştere şi se vor înregistra maxime cuprinse între 8 şi 18 grade, în medie regională. Ulterior vremea se va răci, astfel încât media maximelor va coborî spre 12 grade în data de 7 aprilie. În intervalul 8 – 17 aprilie, valorile termice diurne vor fi cuprinse între 15 şi 20 de grade.

Temperaturile minime vor varia pe tot parcursul intervalului, astfel încât vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade, cu cele mai coborâte valori la începutul intervalului.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 7 şi 10 aprilie.

În Muntenia,
 media maximelor va fi în creştere, de la 10 grade în prima zi, la valori ce se vor situa în jurul a 20 de grade în ziua de 6 aprilie. Ulterior, temperatura aerului va scădea şi se vor înregistra valori termice diurne de 16 grade (7 aprilie), apoi va creşte spre 25 de grade, în medie, în data de 9 aprilie. În perioada 10-17 aprilie, media maximelor se va încadra între 18 şi 28 de grade.

Temperaturile minime vor varia pe tot parcursul intervalului de prognoză, astfel încât vor fi cuprinse între -1 şi 10 grade, cu cele mai coborâte valori în primele nopţi.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 7 şi 10 aprilie.

În Oltenia, în perioada 4 – 6 aprilie, media maximelor va fi în creştere de la valori în jurul a 10 grade la 20 de grade, în ultima zi. În ziua de 7 aprilie temperatura maximă va fi de 14 grade, apoi va marca o creştere spre medii de 22…23 de grade în ziua de 9 aprilie. În zilele de 10 şi 11 aprilie
se estimează o nouă răcire a vremii, care va conduce la maxime de 15…16 grade, în medie regională. Până spre sfârşitul intervalului de prognoză, temperaturile maxime se vor încadra, în medie, între 20 şi 26 de grade.

Temperaturile minime vor varia, astfel încât vor fi cuprinse între -1 şi 10 grade, cu cele mai coborâte valori la începutul intervalului.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 6 – 8 aprilie, respectiv 14 – 17 aprilie, dar şi în ziua de 11 aprilie.

La munte, în intervalul 4 – 9 aprilie tendinţa maximelor va fi de creştere treptată de la medii în jurul a -2 grade în prima zi spre 10 grade în ultima. În zilele de 10 şi 11 aprilie maximele vor scădea spre medii în jurul a 8 grade, apoi vor creşte din nou spre 14 grade în ziua de 14 aprilie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât media maximelor va coborî spre 8 grade.

Temperaturile minime vor varia pe tot parcursul intervalului, astfel încât vor fi cuprinse între -10 şi 6 grade, cu cele mai coborâte valori în primele nopţi.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 7-11 aprilie, respectiv 14-17 aprilie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.