Vremea schimbă foaia, din a doua zi de Crăciun! Se anunță ploi, dar și ninsori și vânt puternic

25 decembrie 2020  |  15:36  |  👁 504 Vizualizari


Atenție la prognoză, pentru că se anunță schimbări la nivel de vreme, pe final de săptămână!

Chiar în prima zi de Crăciun, specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o informare, valabilă pentru intervalul 26 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 10:00.

Astfel, s-a aflat că din dimineața celei de-a doua zi de Crăciun, vremea va întoarce foaia, lăsând loc precipitațiilor.

Care, din câte anunță meteorologii, vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană, îndeosebi la altitudini de peste 1500 de metri. Specialiștii se așteaptă că se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Meridionali și de Curbură. De asemenea, din direcția ANM s-a anunțat că pe parcursul ultimei zile din această săptămână, respectiv pe 27 decembrie, vântul va avea intensificări, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 80-90 km/h și va fi viscol.

Ploi în sud

Pentru jumătatea de sud a țării, meteorologii spun că temporar se vor semnala precipitații în general moderate cantitativ, local se vor depăși 15-25 l/mp și izolat 30 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, cu excepția serii de sâmbătă, 26 decembrie, și a nopții de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când, spun specialiștii, în sudul Banatului, al Transilvaniei și al Moldovei și pe alocuri în Oltenia și Muntenia, vor fi mai ales ninsori și lapoviță.

Vântul își va face și el simțită prezența. Și se va intensifica treptat, fiind de așteptat ca duminică să atingă, local, la rafală viteze în general de 40-50 km/h.

Prognoză specială pentru Capitală

Totodată, specialiștii de la ANM au făcut publică, vineri, o prognoză special realizată pentru București. Din care aflăm cu va fi vremea în intervalul următor, respectiv între 26 decembrie ora 10:00 – 28 decembrie, ora 10:00. Nici Capitala nu va scăpa de ploi, dar nici de vânt.

Meteorologii spun că la nivelul Bucureștiului, vremea va fi închisă. ”Temporar va ploua în general moderat cantitativ – se vor acumula în jur de 15…20 l/mp, iar pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie) și în primele ore ale zilei de duminică (27 decembrie) vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când la rafală se vor atinge viteze de 40…45 km/h”, conform ANM.

La nivel de temperaturi, aflăm că vremea se menține foarte plăcută, cel puțin raportat la această perioadă din an. ”Sâmbătă (26 decembrie) temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad. Duminică (27 decembrie), temperatura aerului se va menține la valori în jurul a 2 grade, însă în noaptea de duminică spre luni (27/28 decembrie) pe fondul pătrunderii unei mase de aer foarte cald, se vor înregistra 5…6 grade”, transmit specialiștii de la ANM.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.