Vezi ce se ascunde în spatele jocurilor pentru a ști ce înclinații și aptitudini are copilul tău

Oare cum erau jocurile copilăriei tale? Îți mai amintești cum te jucai? Erau cu mult diferite de jocurile copilului tău? Cum vă mai jucați acum? Vă jucați vreodată împreună?

Jocurile pe care copilul tău le preferă spun multe despre nevoile sale, despre pasiuni, dorințe și aspirații, despre înclinațiile și abilitățile sale. Haide să facem un test simplu.

Gândește-te la jocurile care îți plac ție, atunci când te relaxezi. Ce spun ele despre tine?

Îngăduie-ți o clipă de introspecție și onestitate, s-ar putea ca ceea ce descoperi să te surprindă.

Probabil nu ai făcut exercițiul, dar insist să îl faci, fiindcă te va ajuta să empatizezi cu copilul tău.

Înțelegându-i motivația pentru joc, îl vei cunoaște mai bine și vei putea în mai mare măsură să îl ghidezi în privința studiilor, a profesiei și în luarea deciziilor de viață majore.

Eu mă gândesc mereu la jocurile copilăriei și la felul în care pasiunile de atunci au evoluat și mi-au influențat alegerile profesionale. Experiența emoțională este atât de vie, încât nu aș putea să uit cum e să fii copil, să te joci și să visezi la ziua în care vei putea face, nu doar visa!

Atunci și acum: Cum joaca a devenit profesie

Eu n-am fost de gașcă în copilărie.

Preferam să mă joc singură, să desenez și, mai târziu, să citesc. Îmi plăcea să confecționez obiecte și hăinuțe pentru păpuși, să mă joc de-a mama. De multe ori eram doamna învățătoare. Mai târziu, când eram deja la liceu, părinții au cumpărat primul calculator. Așa am căpătat acces la jocurile video.

În afară de unele jocuri banale, precum tetris sau solitaire, eram fascinată de seria Caesar, Pharaoh, Emperor. Ideea că pot trece prin pașii construirii unui imperiu, mi se părea fascinantă! Acolo am descoperit informații despre sisteme politice, geografie, istorie, arhitectură, religie, muzică. Am aflat cât de greu este să păstrezi populația unui oraș fericită și să balansezi rata șomajului cu numărul de locuri de muncă disponibile. Și cum oamenii, atunci când nu mai au ce să mănânce, fie pleacă în altă parte, fie pun mâna pe torțe și îți transformă vila în foc de tabără.

Dar înainte să construiesc civilizații în jocuri video, am construit turnuri din coceni de porumb, păpuși din cârpe, figurine din lut, am pictat, am învățat să desenez după model, să cos și să croiesc, chiar și să țes și să cos plăpumi, mulțumită bunicii mele. Am văzut-o melițând și torcând lână, făcând lucruri cu mâinile ei. Bunicul era un bun tâmplar și nu numai. Era un constructor, nu doar un zidar. Și-a ridicat casa cu propriile mâini.

Erau oameni care modelau materia, care transformau gândul în fapt. Erau creatori. Erau artizani. Erau buni în ceea ce făceau și ceea ce făceau era parte din identitatea lor. Îi impunea și îi recomanda în societate.

Iar eu, copil fiind, și, cel mai probabil, fără să-mi dau seama, voiam să fac la fel. Să iau ceva în mână și să devină altceva. Să transform gândul în faptă, iar la sfârșit să văd un rezultat palpabil. Să spun „eu am făcut asta!”. Iar oamenii să vină la mine și să spună: „Cum ai făcut asta? Fă-mi și mie! Vreau și eu, vreau să-mi faci tu!”

Mereu mi-au spus să învăț, ca să nu am o viață grea ca a lor. Să nu trebuiască să muncesc la câmp sau în mină, în fabrică sau pe vreun șantier. Să fiu doamnă, să lucrez la birou. Și am învățat. Eram eleva de 10 și puteam intra la orice școală.

Iar eu am ales artele plastice, spre stupefacția celor din jur. Nu m-am dus spre informatică, economie sau limbi străine. Și singura problemă pe care o găseam în nebunia mea, și am vorbit despre asta într-un articol anterior, era că oamenii din jurul meu nu valorizau actul artistic și nici produsele sale.

Nu ar fi venit să-mi spună „Vreau și eu un tablou făcut de tine! Și, desigur, să te plătesc onorabil pentru asta! Ești un adevărat artist!”. Pentru că atât înțelegeam atunci, și eu și ei: tablouri!

Acum că ți-am povestit toate astea, îți propun să rezolvi un puzzle: cum crezi că m-au influențat jocurile copilăriei în alegerea specializării academice? Crezi că am ales Facultatea de Arte? Pictura? În ce direcție am luat-o?

Am devenit studentă la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, din București. (Ăsta era și răspunsul tău? Ar fi putut fi, dată fiind dragostea mea pentru a crea și-a construi.) Apoi am făcut un masterat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică!

Teatrul m-a dus cel mai aproape de universul jocurilor din copilărie, prin scenografie. În scenografie poți crea o lume nouă cu totul – povești, spații, construcții, personaje, costume, lumini și sunete, totul poate fi imaginat într-un nou mod, construit de la zero și animat. Că e vorba de teatru, de film sau de animație digitală, pentru mine contează mai puțin.

Înainte de-a mă înscrie la masterat, începusem să lucrez în teatru, ca pictor. Habar nu aveam atunci cu ce se mănâncă teatrul, știam doar că e supercalifragilistic, pentru că văzusem decorurile și păpușile la care se lucra și-a fost dragoste la prima vedere. Mi s-a sugerat să studiez scenografia. Am întrebat ce-i aia. Răspunsul a venit printr-un gest amplu al brațului: „Ce faci aici e scenografie!”

Acum, pentru mine, a fi artist înseamnă să creez, să inovez, să fiu flexibilă în alegerea mijloacelor prin care mă exprim. Și să fiu sinceră în ceea ce fac, sinceră în primul rând cu mine însămi.

Când eram copil și mă jucam, îmi imaginam lucruri și încercam să le creez cumva. Acum, când lucrez, îmi imaginez lucruri și încerc să le creez cumva.

Restul, studiile, mijloacele folosite, sunt doar instrumente în atingerea obiectivului. Uneori trebuie să-ți reglezi sau schimbi instrumentele, să abordezi obiectivul din alt unghi. Obiectivul este cel care trebuie să fie bine ales și în acord cu propria identitate.

Jocurile pe care le preferăm vorbesc despre înclinațiile, aptitudinile și aspirațiile noastre.

Sper ca exemplul meu să te inspire. Nu pentru a-ți transforma copilul în artist, ci în a-l ajuta să își găsească acea chemare interioară, motivația intrinsecă de a realiza lucruri. Iar jocurile sunt un punct de pornire bun, chiar și cele video.

Probabil ai jucat și tu măcar o dată asemenea jocuri, pe computer, smartphone sau consolă. Mulți adulți și părinți din ziua de astăzi au prins explozia jocurilor video în copilărie sau măcar în adolescență. Ori au încercat în ultimii ani joculețele de pe facebook.

Deci, cum stă treaba? Le-ai testat pentru a-ți face o părere informată despre cum funcționează și impactul pe care îl au? Pentru a înțelege mai bine de ce copiii de multe ori le preferă în locul altor activități?

Știu că jocurile video reprezintă un adevărat măr al discordiei în relația părinte-copil.Pentru copii timpul de ecran nu-i niciodată de ajuns, iar pentru părinți este întotdeauna prea mult. De aici până la conflicte și tantrumuri calea poate fi scurtă. Pasiunea pentru gaming poate scăpa ușor de sub control și deveni o dependență.

Până să ajungi într-o situație atât de extremă, caută să înțelegi beneficiile pe care copilul le obține din aceste jocuri. În felul acesta îți va fi mai ușor să îi canalizezi atenția și energia înspre alte activități.

Jocurile pot părea adesea o pierdere de timp, indiferent sub ce formă se manifestă. Timpul de joacă în sine poate deveni sursă de conflict între părinți și copii, fără niciun fel de interferență dinspre tehnologie. Un fel de „Nu mai pierde timpul cu mașinuțele alea și pune mâna și fă-ți tema la scriere!”

Din fericire tot mai mulți părinți înțeleg faptul că, jucându-se, copiii explorează, experimentează, învață, își descoperă și dezvoltă abilitățile.

Dacă vei urmări cu atenție jocurile video cu care copilul tău își umple timpul, sigur vei intui pasiunile sale și direcția în care l-ai putea îndruma în offline.

Există anumite beneficii ale jocurilor video, mai puțin evidente la prima vedere, dar care îi atrag pe copii și adulți deopotrivă.

Unele jocuri îți oferă prilejul de a-ți descărca nervii, frustrările și furia pe care altfel nu le poți exprima. Acolo poți fi puternic, să deții controlul și să devii un erou. Te-ai gândit vreodată că aceste jocuri te ajută să-ți consumi furia, să te calmezi fără a răni pe cineva în viața reală?

Alte jocuri ne ajută să ne deconectăm de la gândurile anxioase. Concentrându-ne pe sarcinile repetitive din aceste jocuri, creierul se relaxează, iar gândurile negative scad în intensitate.

În ampla categorie RPG, de role playing games, povestea primează, te imersezi în rolul avatarului virtual, explorezi, te încarci de adrenalină, rezolvi enigme, elaborezi strategii și devii ce fel de erou vrei tu. Este o alternativă foarte atrăgătoare la monotona viață de zi cu zi, în care nu ai voie să faci o mulțime de lucruri, conform vârstei și statutului.

Toate aceste beneficii pot fi extrase și din activități și jocuri care nu țin de universul digital.

În acest caz este important să conștientizezi (tu sau/și copilul) ce nevoi satisface respectivul joc și cum pot fi ele împlinite în mod real. Apoi să propui alternative, să îi cultivi interesele prin jocuri creative, care să îi aprindă imaginația și motivația.

Uneori, copiii, care nu au voie să alerge, să țipe, să lovească, să se rănească, să fie zgomotoși, să deranjeze vecinii sau să facă dezordine, găsesc în lumea virtuală o modalitate de-a acționa conform propriilor dorințe, de-a avea lucrurile sub control, de-a fi mari și puternici, de-a fi eroi sau vedete. Acolo au posibilitatea să se exprime și să decidă, să exceleze, să facă ceva interesant și captivant.

Caută să îi înțelegi motivațiile cu iubire și empatie. Astfel va scădea riscul ca lucrurile să scape de sub control. Și oferă-i prilejul de a culege acele beneficii și din alte tipuri de activități. Activități care să îi cultive creativitatea, curiozitatea, nevoia de-a explora și-a învăța lucruri noi, de a crea, de a comunica, a se afișa, a se exprima, a străluci.

Jocurile care m-au pasionat în copilărie m-au condus înspre profesiile pe care le-am ales și înspre crearea acestei jucării. Nu eram prea îndemânatică atunci, dar asta nu m-a împiedicat să croiesc, să cos, să modelez, să cioplesc și să-mi lipesc degetele. Pe unul chiar l-a străpuns acul mașinii de cusut! Dar acele amintiri sunt cele mai prețioase legat de jocurile copilăriei mele!

De multe ori dau în mintea copiilor când îi am prin preajmă. Știu cum e să fii în pielea lor. Și tu știi. Ai fost copil cândva! Îți mai amintești cum era? Cum te jucai? Se reflectă jocurile de atunci în profesia pe care ai ales-o sau în hobby-urile pe care le ai? Și dacă răspunsul este nu – nu ți-ai dori ca măcar copilul tău să își urmeze pasiunile în viață?

Încurajează-ți copilul să se joace, să fie creativ și să exploreze și în offline. Să construiască ceva concret, în care să-și pună pasiunea și viziunea despre lume. Iar dacă își va alege meseria inspirat fiind de jocurile copilăriei, gândește-te că se va juca toată viața!

Sursa: Tikaboo.ro

Related posts

Leave a Comment

twenty − fourteen =