”Ne așteaptă un sezon turistic interesant. Potrivit unui sondaj al Ministerului, 74% dintre bulgari consideră că actualele reguli sunt benefice în vreme de pandemie. Dar este posibil ca situația epidemiologică să ceară restricții în plus, cum ar fi introducerea certificatului verde pentru accesul în stațiuni”, a declarat Stella Baltova, ministrul Turismului, potrivit Novinite.com.
În prezent, în unitățile de cazare din zonele montane, certificatul verde nu este obligatoriu.
”Deși certificatul nu este valabil în hoteluri, la activitățile desfășurate în cadrul acestuia, precum restaurantele, documentul care atestă vaccinarea, vindecarea sau testarea este obligatoriu. Începem sezonul de schi fără obligativitatea acestui certificat”, a mai spus ministrul.
”Fiecare pacient infectat pe care îl depistăm va fi transferat la spital. Este o decizie luată împreună cu autoritățile din sănătate”, a completat ministrul.
Bulgaria a introdus România pe lista roșie a statelor și cere dovada unui test PCR indiferent dacă turiștii sunt sau nu vaccinați anti-COVID.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.