Ungaria a interzis adopțiile de copii de către cuplurile de același sex, după ce parlamentul din această țară, în care partidul FIDESZ al premierului Viktor Orban deține o majoritate de două treimi, a adoptat o lege în acest sens, informează Agerpres.
Legea, propusă de guvernul Orban, prevede că doar cuplurile căsătorite pot adopta copii, iar persoanele singure pot face acest lucru doar cu permisiune specială din partea ministrului pentru problemele familiei.
Ungaria nu permite căsătoria între persoane de acelaşi sex.
Totodată, parlamentul de la Budapesta a amendat Constituţia cu noi prevederi, printre care o nouă definiţie a familiei ca uniunea dintre un tată care este un bărbat şi o mamă care este o femeie, redefinire prin care sunt excluse tipurile familiale alternative.
Adopţia de către cupluri de acelaşi sex era posibilă până acum dacă unul din parteneri depunea cerere în calitate de persoană singură.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.