Un proiect educațional românesc în competiție europeană de profil

O profesoară de la un colegiu tehnic din Drobeta Turnu Severin a demonstrat că, dacă există voință, excluziunea socială și abandonul școlar nu sunt probleme imposibil de depășit. A gândit un proiect pentru 25 de elevi aflaţi în situații de risc, prezentat acum ca exemplu de bune practici democratice în școli, într-o competiție europeană de profil.

Profesor de engleză la un colegiu tehnic din Drobeta Turnu Severin, Nadina Nicolici nu se limitează doar la a preda elevilor, ci caută alături de ei soluţii la problemele lor de zi ci zi. Totul a pornit după ce a văzut pe internet un anunț al unei fundații austriece care dorea să finanțeze cele mai bune idei de practici democratice în școli.

Nadina Nicolici – profesor coordonator: „Am constatat o realitate și la noi in școală și în comunitate. Este vorba despre incluziunea socială care era doar un termen abstract, nu ceva concret și m-am gândit că trebuie să fac ceva pentru copiii care, la nivelul școlii cel puțin, erau în risc de abandon școlar sau în risc de absenteism”.

Cu răbdare, profesoara i-a învățat pe elevi despre toleranță sau prejudecăți. Copiii au lipsit mai puţin de la şcoală, iar elevii de clasa a XII-a, beneficiari ai proiectului, au reușit să promoveze cu brio bacalaureatul. Rezultatele s-au făcut remarcate și peste hotare.

Nadina Nicolici – profesor coordonator: „Am fost invitată să particip, să prezint proiectul la nivel european într-un panel care a avut ca temă starea de bine la școală. Am prezentat alături de doi profesori: unul din Irlanda și altul din Germania și faptul că proiectul nostru a ajuns să fie un model de bună practică în UE era ceva ce nu prevăzusem inițial”

Alături de dascăl, au vorbit în fața reprezentanților de la Academia școlilor din Europa Centrală și de Est și câțiva elevi, hotărâți să ducă proiectul mai departe.

Alexandru Țigantele – elev: „Noi am încercat pe tot posibilul să facem ca unii copii să înțeleagă că ei, chiar dacă sunt de aceeași naționalitate sau de etnie, tot sunt oameni ca noi și nu trebuie să aibă prejudecăți sau să fie jigniți sau excluși”.

Cristian Băloi – elev: „Mi-am făcut alți prieteni, adică am învățat de la acest proiect că pot fi prieten cu oricine, nu contează că este de etnie romă sau de altă naționalitate”.

Proiectul este cu atât mai important, cu cât, din cei 812 elevi care învață la colegiul severinean, foarte mulți provin din medii defavorizate.

Leontina Nițoi, directorul școlii: „Având în vedere mediul de proveniență a elevilor noștri, faptul că foarte mulți provin din familii dezorganizate și există un risc mare de abandon școlar și de excluziune, a venit ca o mănușă acest proiect”.

Beneficiai direcţi au fost 25 de elevi din clasele IX – XII.

sursa: DIGI24

Related posts

Leave a Comment