Până astăzi, 8 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 145.700 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
113.112 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.130 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 584 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În intervalul 07.10.2020 (10:00) – 08.10.2020 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbaţi şi 16 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Iaşi, Maramureş, Olt, Prahova, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 12 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.491. Dintre acestea, 607 sunt internate la ATI.
Pe teritoriul României, 13.325 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.989 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 25.603 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 9 persoane.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.