Trei consilieri locali liberali, în negocieri cu ALDE!

Demisia lui Alexandri Nicolae, până în urmă cu câteva ore vicepreşedinte al PNL Prahova, este doar prima dintr-un val de nemulţumiri care va îi va transforma pe liberali într-un partid necunoscut în judeţ.

Surse din interiorul PNL susţin că trei consilieri locali negociază cu ALDE, iar transferul urmează a fi oficializat luna viitoare.

Negocierile sunt binecunoscute liderilor PNL Prahova, care încearcă să îi tenteze pe cei trei oferindu-le diverse funcţii şi avantaje. Din păcate (sau din fericire, după cum interpretează fiecare), plecarea celor trei aleşi (al căror nume preferăm să nu le dezvăluim deocamdată), va lăsa PNL Ploieşti fără oameni reprezentativi în Consiliul Local.

Cauza plecărilor este tot primarul Adrian Dobre (ca şi în cazul actualului director al TCE Ploieşti, Alexandri Nicolae), iar sursele noastre susţin că actualul edil este la un pas de a rămâne fără sprijin politic. Liderii PNL Prahova încep să realizeze că menţinerea lui Dobre în partid va aduce liberalilor cel mai prost scor electoral din toată istoria post decembristă a politicii prahovene. Conform unor surse, liberalii au scăzut, în toate sondajele, la 6%, iar dacă trendul continuă riscă să nu mai prindă niciun mandat în viitorul Consiliu Local.

sursa: www.jurnalulph.ro

Related posts

Leave a Comment

5 + fifteen =