Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis și ce trebuie neapărat să faci pe 23 aprilie

23 aprilie 2021  |  03:22  |  👁 365 Vizualizari


Sfântul Gheorghe este o sărbătoare cinstită anual pe data de 23 aprilie, zi în care credincioșii de pretutindeni păstrează o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții. Oamenii țin cu sfințenie  câteva lucruri importante. 

Cunoscut în tradiția populară sub denumirea de San-George, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Acesta este considerat zeul vegetației, precum și protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.

S-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină. Sfântul Mucenic Gheorghe a trăit în timpul împăratului Dioclețian, mărturisind încă de tânăr credința creștină. A făcut fapte bune atât în timpul vieții, cât și după ea, fiind supus la chinuri groaznice.

Sfântul Mucenic Gheorghe, pomenit pe 23 aprilie. Tradiții și obiceiuri

Sfântul Mucenic Gheorghe a fost condamnat la moarte, de însuși împăratul Dioclețian. A murit prin decapitare, pe 23 aprilie, zi care este trecută în calendarul ortodox cu cruce roșie. De aici pleacă o sumedenie de obiceiuri, credincioșii păstrând vechi tradiții.

În dimineața zilei de 23 aprilie capul unei familii, întotdeauna un bărbat, așază la stâlpii porților și ai caselor ramuri verzi. Acestea pot fi puse și la grajdurile animalelor, precum și pe mormintele celor trecuți la cele veșnice. În felul acesta se spune că oamenii și vitele sunt protejați de forțele malefice.

O veche tradiție mai amintește că aceste ramuri verzi se păstrează întregul an pentru că pot fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele pot fi folosite și în hrana vitelor, știindu-se că așa pot fi ocrotite de puterea duhurilor rele.

 

În această zi sfântă nimeni nu are voie să doarmă. Se crede că persoana care încalcă interdicția va fi somnoros tot anul. Pentru a fi apărați de rele, oamenii se cântăresc, astfel ei cred că vor fi sprinteni până la anul, când obiceiul se reînnoiește.

De asemenea, pentru sănătate, tradiția spune că oamenii trebuie să se scalde într-o apă curgătoare înainte de răsărit. Tot înainte de ivirea Soarelui pe cer fetele nemăritate merg pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Plantele sunt puse la uscat în pod sau sub streașina casei pentru a le aduce pețitori bogați.

Totodată, în ajunul zilei de 23 aprilie, fetele care nu sunt căsătorite cred că își pot afla ursitul dacă privesc peste noapte într-o cofa plină cu apă.

Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Există convingerea că oamenii pot deveni mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul verii care urmează să înceapă, asta dacă sunt urzicați.

 

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.