Tot mai multe facultăți renunță la examenele de admitere. Unde nu se poate intra fără test scris

19 iulie 2021  |  11:25  |  👁 274 Vizualizari


În Bucureşti sunt doar cinci cele care nu au renunţat la admiterea pe bază de examen – Politehnica, Medicina, Dreptul, Teologia şi Arhitectura. Iar concurenţa este mare. Astăzi au început primele examene cu prezență fizică la Politehnică, una dintre facultăţile cu cea mai mare rată de angajare a studenţilor, de 95%.

Concurență mare între francezi la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași

Numărul record se explică prin faptul că aici taxele sunt mai mici decât cele pe care le-ar plăti la universitățile de la ei din țară, chiar dacă vorbim de o taxă de 7.500 de euro pe an. Un alt aspect este faptul că admiterea la facultățile de medicină și farmacie din România este mai ușoară decât în alte state membre UE, iar astfel studenții au șanse mai mari să ocupe un loc.

Sunt în total doar la Universitatea de Farmacie și Medicină din Iași 630 de locuri rezervate studenților din străinătate – 200 de locuri la medicină generală în limba engleză și 150 la medicină generală în franceză.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.