Titularizare 2021: Rata notelor peste 7 este de 44,47%, în scădere faţă de ultimii patru ani

28 iulie 2021  |  07:14  |  👁 248 Vizualizari


Rezultate dezastruoase la examenul de titularizare a profesorilor din învăţământul preuniversitar. Mai puțin de 45 la sută dintre candidați au obținut notă de trecere pentru ocuparea definitivă, adică au reușit să ia o notă mai mare de 7 la examen. Este cea mai slabă rată de promovare din ultimii 4 ani. Aproximativ 35 la sută dintre candidați au obținut note între 5 și 7 și vor putea preda ca suplinitori. Dacă 130 de candidați au luat nota 10 la titularizare, 15 au primit notă 1.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, procentul este în scădere faţă de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017.

Procentul notelor între 5 şi 7 este de 35,49%, în creştere comparativ cu anul trecut (27,23%).

Din promoţia curentă, 40,63% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).

130 de candidaţi au obţinut nota 10, iar 11.014 între 7 şi 9,99.

La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 27.301 candidaţi din totalul de 34.120 înscrişi.

În centrele de evaluare au fost notate 25.059 de lucrări, întrucât: 2.193 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, opt au fost eliminaţi, iar lucrările a 41 de candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice în anul şcolar 2021 – 2022.

Contestaţiile pot fi depuse la sediile Inspectoratelor şcolare judeţene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21,00, respectiv 28 iulie, până la ora 12,00. Contestaţiile pot fi transmise şi prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12,00.

Rezultatele finale se afişează în data de 3 august la sediile Inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică şi inspecţia la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice sau online, organizate de către Inspectoratele şcolare în zilele de 4 şi 5 august.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.