Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, învingătoare marţi în faţa rusoaicei Anastasia Potapova în primul tur al turneului WTA de la Monterrey (Mexic), a declarat că va dona toate câştigurile obţinute la această competiţie armatei ucrainene, informează AFP.
„Am o misiune pentru ţara mea. Toate primele pe care le câştig aici vor ajunge la armata ţării mele. Vă mulţumesc pentru susţinere„, a spus Svitolina, îmbrăcată într-un tricou în culorile naţionale ale Ucrainei (albastru şi galben), sub aplauzele publicului, după victoria cu 6-1, 6-2 în faţa rusoaicei de 20 de ani, numărul 81 mondial.
Svitolina (locul 15 WTA) a intenţionat într-o primă fază să boicoteze meciul, pentru a protesta împotriva invaziei ţării sale de către Rusia. Svitolina avertizase că va refuza să joace contra rusoaicelor sau jucătoarelor din Belarus, cu excepţia cazurilor în care acestea vor juca sub culori neutre.
ATP şi WTA au indicat, într-un comunicat, că rusoaicele şi belarusele vor putea continua să participe la turnee, dar sub drapel neutru.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.