Ţările G7 s-au angajat să interzică sau să elimine treptat importurile de petrol rusesc

9 mai 2022  |  05:41  |  👁 333 Vizualizari


Ţările G7, care l-au acuzat duminică pe Vladimir Putin că a acoperit „de ruşine” Rusia cu acţiunile sale în Ucraina, s-au angajat să renunţe la petrolul rusesc, dar fără a oferi un calendar precis, comentează AFP.

„G7 în întregime s-a angajat astăzi să interzică sau să elimine treptat importurile de petrol rusesc”, a anunţat Casa Albă duminică într-un comunicat.

Această decizie „va da o lovitură arterei principale care irigă economia lui (Vladimir) Putin şi îl va priva de veniturile de care are nevoie pentru a-şi finanţa războiul” împotriva Ucrainei, a afirmat executivul american.

Această renunţare se va face „într-o manieră adecvată şi raţională”, au scris şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din G7 în comunicatul lor final care nu precizează, însă, ce angajamente şi-a asumat exact fiecare dintre ei, respectiv Germania (care deţine preşedinţia în acest an), Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit.

G7 a ţinut duminică, prin videoconferinţă, a treia reuniune din acest an, cu participarea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. A durat puţin peste o oră, potrivit americanilor.

În timp ce Vladimir Putin se pregăteşte să sărbătorească luni cu mare fast victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, acţiunile sale din Ucraina „acoperă de ruşine Rusia şi sacrificiile istorice ale poporului său”, au subliniat ţările din G7 în comunicatul lor.

Şefii de stat şi de guvern i-au reafirmat preşedintelui Ucrainei „angajamentul lor de a lua noi măsuri pentru a ajuta Ucraina să-şi asigure un viitor liber şi democratic”, precum şi pentru „a se apăra şi a respinge viitoare acte de agresiune”.

Occidentalii au dat dovadă până în prezent de o coordonare foarte strânsă în anunţurile lor privind sancţiunile împotriva Rusiei, dar nu se mişcă în acelaşi ritm când este vorba de petrolul şi gazele ruseşti.

Statele Unite, care nu erau un mare consumator al acestora, au interzis deja importul de hidrocarburi ruseşti.

Statele membre ale Uniunii Europene, aflate sub presiunea de a se alătura mişcării, dar mult mai dependente de Rusia, au continuat duminică să poarte negocieri dificile pentru a introduce un embargo asupra petrolului rusesc.

Proiectul este frânat de mai multe state membre, în special de Ungaria.

La rândul său, Washingtonul a anunţat duminică, într-un comunicat al Casei Albe, o nouă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, în jurul a două axe majore: media şi accesul companiilor şi marilor averi ruseşti la servicii de consultanţă şi de contabilitate, pentru care americanii şi britanicii sunt cei mai mari specialişti ai lumii.

Statele Unite vor sancţiona canalele de televiziune Pervîi Kanal, Russia-1 şi NTV. Companiilor americane li se va interzice să le finanţeze prin publicitate sau să le vândă echipamente.

„Nicio companie americană nu trebuie să participe la finanţarea propagandei ruseşti”, a spus un înalt responsabil al Casei Albe, sub protecţia anonimatului, subliniind că aceste media sunt controlate direct sau indirect de Kremlin.

O altă linie de atac a Washingtonului: interzicerea prestării de „servicii de audit, management, consultanţă, marketing, a tuturor serviciilor folosite pentru a face să funcţioneze companiile multinaţionale, dar şi potenţial pentru a eluda sancţiunile sau a disimula averi obţinute incorect”, a spus aceeaşi sursă.

Aceasta a subliniat că, în timp ce europenii au avut cele mai strânse legături industriale cu Rusia, SUA şi Regatul Unit, pe de altă parte, au dominat universul serviciilor, în special prin „Big Four”, cei patru giganţi mondiali ai auditului şi consultanţei: Deloitte, EY, KPMG şi PwC.

În comunicatul său, G7 s-a declarat în întregime hotărât „să interzică sau să prevină furnizarea de servicii cheie” Rusiei, pentru a-i consolida „izolarea”.

De asemenea, occidentalii au promis că vor „continua să acţioneze împotriva băncilor ruse conectate la economia mondială”, „continua să lupte împotriva încercărilor regimului rus de a-şi răspândi propaganda” şi vor îşi înăspri „campania împotriva elitelor (ruse) şi familiilor acestora”.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.