Ministrul Muncii Marius Budăi susţine că ar putea elimina talonul de pensie, ca o măsură pentru reducerea birocratizării. „Este o discuţie în sensul acesta, dar trebuie să mai dureze un pic, până integrăm acel sistem informatic şi până debirocratizăm un pic să nu cerem la fiecare chestiune pensionarului cuponul”, a spus Marius Budăi. Acesta crede că se va ajunge la eliminarea acestor cupoane în timp dar trebuie ţinut cont de toţi pensionarii. „Încă sunt oameni în vârstă, de la ţară, care vor acest cupon”, a precizat ministrul. Întrebat dacă se va emite o nouă decizie de pensionare odată cu majorarea punctului de pensie, ministrul a precizat că nu se vor face acele cheltuieli pentru emiterea unei noi decizii, dar drepturile pensionarilor după această majorare se vor achita începând cu data de 1 septembrie.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.