Cele mai ieftine zile în care se pot rezerva bilete de avion în România sunt duminica şi sâmbăta, iar cea mai ieftină zi în care se poate zbura este marţi, […]
Peste doar câteva luni, România va avea primul aeroport nou în 30 de ani. Primele zboruri se vor efectua începând cu luna iunie a acestui an, iar destinațiile sunt surprinzător […]
În epoca modernă a călătoriilor aeriene economice, dificultatea de a împacheta toate articolele dorite pentru vacanță, fără a plăti suplimentar pentru bagajele de cală sau cele suplimentare, este una care […]
Un avion de mici dimensiuni a fost filmat în timp ce rulează pe o şosea cu o bandă pe sens şi decolează, şoferii mai multor autovehicule fiind nevoiţi să tragă […]
Un aparat de zbor de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică dimineaţă, pe luciul de apă, în apropiere de satul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul […]
Una din cele mai mari companii aeriene din Europa a anunțat, marți, data la care vor fi reluate zborurile și cum se vor efectua acestea. Compania Ryanair a anunțat marți […]
Un avion-cargo care transporta provizii umanitare s-a prăbuşit în sudul Somaliei. Mai multe persoane au murit în accident, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie, citate de Mediafax.
Cu aeroporturi din întreaga lume închise și cu avioane ținute la sol, e greu de imaginat acum cum va arăta transportul aerian de pasageri după pandemia de coronavirus. Primele semne […]
Compania aeriană Ukraine International Airlines suspendă pe perioadă nedeterminată toate cursele aeriene către Teheran. Decizia vine după ce un avion ucrainean Boeing 737 s-a prăbușit după decolarea de pe un aeroport […]
Un avion Wizz Air de pe ruta Debrecen – Paris ar fi luat foc înainte de decolare, transmite Antena 3. Potrivit sursei citate, în avion erau zeci de pasageri români. […]