Sute de studenți la medicină s-au înscris voluntari să ajute în spitale, în contextul pandemiei

20 martie 2020  |  06:39  |  👁 398 Vizualizari


Câteva sute de studenți și-au anunțat, până miercuri la prânz, dorința de a-i ajuta pe medici, ca voluntari în spitale, în contextul pandemiei cu coronavirus. Agerpres relatează despre 200 de studenți care s-au înscris ca volunari la București și câteva zeci la Sibiu, după masurile anuntate in acest sens, marti seara de autoritati.

Agenția citată, care preia un comunicat al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, arată că peste 200 de studenți din anul IV, V și VI al instituției de învățământ s-au înscris voluntari pentru a ajuta medicii.

Potrivit comunicatului, “Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti a început recrutarea studenţilor, ajungând momentan la peste 200 de înscrieri. Potrivit SSMB, recrutarea este momentan preventivă, studenţii fiind pe poziţii şi pregătiţi să intervină în situaţia depăşirii capacităţii structurilor existente”.

La Sibiu, 35 de studenți de la Facultatea de Medicină – 26 mediciniști și 9 de la Asistență Medicală Generală – au anunțat până miercuri la prânz că se oferă voluntari pentru spitalele din oraș, potrivit decanului facultății, dr. Gabriela Boța, citată de Agerpres. Aceasta arată că “am început recrutarea, pe bază de voluntariat, a studenţilor de la Medicină şi a celor de la Asistenţă medicală generală, conform ordinului semnat de dr Arafat. Termenul este până vineri. Listele se fac de către şefii de an”.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.