Începe procesul de punere sub acuzare a fostului președinte Donald Trump. Democrații îl acuză că a instigat la violență pe 6 ianuarie, când susținătorii lui au luat cu asalt clădirea Congresului.
Această primă zi e dedicată dezbaterii juridice și se va stabili dacă procesul e constituțional. Avocații președintelui susțin că nu e, pentru că Trump nu mai este în funcție.
Democrații însă afirmă că scopul este ca Trump să nu mai poată candida vreodată și niciun politician, pe viitor, să nu mai fie tentat să se comporte ca fostul președinte.
Democrații au voturi suficiente pentru o majoritate simplă, astfel încât procesul să meargă mai departe.
Dar, pentru ca Trump să fie găsit vinovat, e nevoie de două treimi din voturile senatorilor, așadar nu au sorți de izbândă.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.