Ștefan cel Mare și Sfânt prăznuit pe 2 iulie

Biserica Ortodoxa Romana il pomeneste, astazi, 2 iulie, pe Sfantul Voievod Stefan cel Mare (1457-1504). Sfantul Voievod Stefan cel Mare a fost fiul Voievodului Bogdan al II-lea si al Doamnei Maria-Marina Oltea.

Dupa ce tatal sau a fost ucis, Stefan a venit cu oaste, ajutat de Vlad Tepes, domnul Tarii Romanesti si dupa infrangerea lui Petru Aron in „tina de la Doljesti”, la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457, merge la Suceava si pe locul ce se chema campia Direptatii, langa cetatea de scaun, intreaba pe toti de fata, daca le este cu voie sa le fie domn. Intreaga adunare in frunte cu mitropolitul Teoctist, au proclamat pe Stefan ca domn legiuit al Moldovei in scaunul parintilor si stramosilor acestuia.

Stefan cel Mare a fost numit de catre popor „Bun, Mare si Sfant”. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie si iertarea celor vinovati; „Mare”, pentru iscusinta cu care a condus tara, intrucat prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi si tradatori; „Sfant”, pentru luptele sale de aparare a intregii crestinatati, cat si pentru numarul mare de biserici si manastiri pe care le-a zidit si inzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu si mantuirea credinciosilor.

Stefan cel Mare a fost un aparator al credintei crestine in luptele sale cu turcii si tatarii, precum si un marturisitor al ei prin numarul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grija, prin inzestrarea lor cu cele necesare slujbelor si obstii calugarilor.

Stefan cel Mare a zidit biserici si manastiri nu numai in Moldova, ci si in Muntenia si Transilvania, marturisind prin aceasta constiinta unitatii de credinta si neam. De asemenea si la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninta tot atat de mult Ortodoxia, a inaltat, innoit si inzestrat mai multe biserici si manastiri, intre care la loc de cinste sta Manastirea Zografu.

Stefan cel Mare unea rugaciunea cu postul, dar si cu fapta buna a milosteniei si a dragostei crestine. Astfel, inzestra familiile tinere de curand casatorite, cu cele necesare unei gospodarii, pamant si vite.

Dupa o domnie indelungata de 47 de ani Stefan cel Mare a trecut la Domnul la 2 iulie 1504 si a fost ingropat in biserica Manastirii Putna. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randurile sfintilor la data de 20 iunie 1992.

„Atunci cand pun in discutie problema sfinteniei lui Stefan cel Mare, intelectualii in discutie fac dovada unei incorecte cunoasteri a conceptului de sfintenie asa cum este el perceput in Biserica Ortodoxa. Mentalitatea ai carei exponenti sunt cei in cauza opereaza cu o acceptie putin deformata a sfinteniei, socotind ca aceasta tine de performantele mai ales morale ale unui om. Este o acceptie inexacta sau cel putin incompleta. Aceasta ar fi ceea ce noi numim indeobste curatenia sau puritatea, care este o premisa, dar nici suficienta si nici absolut necesara sfinteniei. Acceptiunea consacrata a sfinteniei in Rasaritul ortodox este data in mod necesar de raportarea la Dumnezeu. Aceasta este confirmata si de sensul dat in limbajul comun familiei de cuvinte: sfintenie, sfant, sfintire. Este sfant cineva sau ceva care a fost sfintit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit intr-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfintenia se dobandeste prin impartasirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Insusi. Numai Dumnezeu este sfant prin Sine si singurul izvor al sfinteniei. Omul devine sfant prin impartasirea de sfintenia lui Dumnezeu … De aceea, simtamantul suficientei de sine – pe care-l cultiva inclusiv constiinta cuminteniei morale si indreptatirea de sine intemeiata pe stiinta – este cea mai mare piedica in calea omului spre Dumnezeu si, prin urmare, in calea omului spre sfintenie, si nu pacatele lui. Mantuitorul Hristos limpezeste odata pentru totdeauna aceste lucruri, deschizand usa Imparatiei cerurilor vamesilor, talharilor, desfranatelor etc. Sfintele Evanghelii ne arata foarte clar ca nu cei drepti, ci cei pacatosi se apropiau de Hristos si tot acestia sunt cei care-L primesc si-si ofera sansa impartasirii de puterea Sa dumnezeiasca. Cei drepti, sau mai curand cei care se considerau drepti se inchid asfixiant in limitele proprii si in propria logica si Il resping pe Hristos cam cu aceleasi argumente cu care resping contemporanii nostri sfintenia lui Stefan cel Mare, explica Pr. Prof. Dr. Constantin Coman.