Stare de urgență la Washington până pe 21 ianuarie, după învestirea președintelui ales, Joe Biden. În Congresul SUA, voturile se numără sub pază militară

7 ianuarie 2021  |  07:00  |  👁 462 Vizualizari


E stare de asediu la Washington și protestele s-au extins în multe state americane. Violențe de nedescris, greu de închipuit, au răvășit capitala federală. Manifestanții pro-Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului, în care congresmenii se reuniseră pentru a certifica victoria lui Joe Biden în alegeri. Abia după trei ore de infern, forțele de ordine au reușit să îndepărteze mulțimea din zonă. Patru persoane și-au pierdut viața.

Primarul capitalei SUA a instituit starea de urgenţă în DC timp de 15 zile până pe 21 ianuarie, după ziua inaugurării. „Multe persoane au venit în district înarmate şi cu scopul de a se angaja în acte de violenţă şi distrugere. Au folosit agenţi chimici iritanţi, cărămizi, sticle şi arme”, a spus primarul Muriel Bowser.

Partizanii preşedintelui Donald Trump au pătruns în clădirea Congresului după ce au dărâmat mai multe garduri de securitate şi s-au confruntat cu poliţia, vizibil depăşită de evenimente. S-a instaurat haosul.

Marșul protestatarilor, sub sloganul Salvează America, începuse pașnic de lângă Casă Albă. Însă un discurs al președintelui Trump, care afirmase din nou că nu va recunoaște rezultatul alegerilor, a iritat și radicalizat un grup de extremiști – și atunci, mulțimea s-a îndreptat furioasă spre capitoliu. Forțele de ordine păreau reticențe să intervină. Manifestanții au intrat, s-au plimbat prin amblee camere ale COngresului, în timp ce parlamentarii americani stăteau ascunși.

”Tocmai ni s-a spus că se vor folosi gaze lacrimogene şi că trebuie să ne luăm, fiecare, măştile de gaz aflate sub scaune”, spune Peter Welch, reprezentant democrat în Congresul SUA.

În sala de ședințe au răsunat focuri de armă. O femeie a fost rănită; ulterior a decedat la spital. Afară, demonstranții spărgeau geamurile mai multor clădiri, agresau jurnaliștii prezenți la față locului.

Au fost trimiși agenți federali în ajutorul poliției Capitoliului, iar vicepreședintele Mike Pence a semnat ordinul pentru intervenția Gărzii Naționale. Și, atunci când tot mai multe voci s-au ridicat pentru a-i cere lui Donald Trump să facă o declarație care să potolească mulțimea, președintele a vorbit pe twitter, dar mesajul sau a fost duplicitar.

”Au fost alegeri fraudate, dar nu putem să mergem pe mâna acestor oameni. Trebuie să fie pace. Mergeţi acasă! Vă iubim, sunteţi speciali. Aţi văzut ce se întâmplă. Aţi văzut cum sunt trataţi ceilalţi, atât de răi, de malefici. Ştiu ce simţiţi, dar mergeţi acasă, mergeţi în pace!”, a transmis Donald Trump, președintele în funcție.

Au fost trei ore care au zdruncinat America. Și lumea întreagă, pentru că în toate colțurile lumii, ceea ce s-a întâmplat la Washington a fost urmărit cu uimire și groază. Politicienii din Congres denunțau o lovitură de stat Președintele ales Joe Biden și-a transmis mesajul din Wilmington.

”Nu e un protest, e o insurecţie. Lumea ne priveşte. Că mulţi alţi americani, sunt într-adevăr şocat şi trist că naţiunea noastră, atât de mult timp simbol al luminii şi speranţei pentru democraţie, a ajuns într-un moment atât de întunecat. De-a lungul războaielor şi disputelor, America a îndurat multe. Vom răbda şi aici, vom birui, vom învinge acum”, a îndemnat Joe Biden, președintele ales.

Chiar și după securizarea clădirii Congresului, au rămas în stradă protestatari pe care forțele de ordine i-au împins cât mai departe de Capitoliu. Twitter și Facebook au suspendat temporar contul președintelui Trump. Iar votul pentru certificarea victoriei lui Biden în alegeri a fost reluat sub pază militară.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.