SRI confirmă că URMĂREȘTE implicarea altor state în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România

Scandalul implicării rușilor în campania electorală pare fără sfârșit în SUA de la venirea la putere în 2016 a lui Donald Trump, cel de-al 45-lea președinte american. În timp ce rușii neagă vehement orice implicare și alte state, cum ar fi Israelul, se tem de o posibilă intervenție. Dar oare Serviciul Român de Informații ce face în acest timp?

Rusia este acuzată că a încercat să influenţeze mai multe alegeri în Europa în ultimul timp, precum şi alegerile prezidenţiale americane din 2016 prin campanii de dezinformare. În același context premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat recent că ţara sa este „pregătită pentru orice scenariu” în contextul informaţiilor despre o posibilă „intervenţie cibernetică” străină în cadrul alegerilor legislative preconizate să aibă loc la 9 aprilie în țara sa. Declarația lui Netanyahu venea după ce șeful agenției de securitate internă a Israelului a tras un semnal de alară îngrijorător. „Un stat străin intenţionează să intervină în viitoarele alegeri în Israel şi va interveni. Nu ştiu în acest stadiu pentru cine sau împotriva cui”, a spus Nadav Argaman, şeful Shin Bet (agenţia de securitate internă) participanţilor la o reuniune cu uşile închise, potrivit postului privat de televiziune Hadashot.

entru România anul 2019 este unul electoral: avem întâi alegerile europarlamentare și apoi urmează adevărata miză – alegerile prezidențiate.

În acest sens nu putem să nu ne întrebăm cât de pregătite sunt autoritățile românești pentru a preîntâmpina o posibilă implicare a unui stat în campania electorală din România din acest an. Astfel STIRIPESURSE.RO a transmis o solicitare de informații de interes public către Serviciul Român de Informații pentru a răspunde la patru întrebări:

În solicitarea am cerut să ni se răspundă următoarelor întrebări:

– „ Are Serviciul Român de Informații (SRI) informații că se pregătesc și în România la campania pentru alegerile prezidențiale de la finalul anului 2019 astfel de acțiuni ale unui stat terț de influențare a opinei publice prin rețelele de socializare?

– Cum se pregătește SRI pentru a preîntâmpina astfel de posibile acțiuni ale unui stat terț pe rețelele de socializare?

– Are SRI angajați specializați care să combată o posibilă implicare pe rețelele de socializare ale unui stat terț în timpul campaniei electorale?

– Există contacte între SRI şi structuri similare din SUA, în vederea unui schimb de experienţă în domeniul combaterii influenţelor ostile în campaniile electorale?”

Atenția pentru astfel de acțiuni ar fi cu atât mai mult de luat în vedere cu cât și Facebook anunța recent că va impune reguli mai stricte pentru reclamele electorale în diferite ţări unde au loc alegeri, „Continuăm să ne urmărim obiectivele de a împiedica interferenţele străine şi de a le da oamenilor mai multe informaţii despre reclamele pe care vor să le vadă pe platformele noastre”, a indicat Facebook pe site-ul său. Facebook a fost zguduită de mai multe scandaluri în ultimii ani: Cambridge Analytica (distribuire de date personale fără anunţarea abonaţilor şi în scopuri politice), amestecul rus în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA, atacuri organizate contra criticilor reţelei de socializare online, responsabilitatea platformei online în transmiterea unor mesaje de ură contra diverselor comunități etc.

Citește și: Cozmin Gușă, dezvăluiri EXPLOZIVE în scandalul audierii lui Kovesi: ‘Așa se explică acuzația de mărturia mincinoasă. Este victima unui joc pe care l-a acceptat’

În răspunsul transmis de Serviciul Român de Informații se spune clar că acțiunile statelor terțe de influențare a opiniei publice în campania electorală se află în atenția serviciului, iar pentru combaterea acestui fenomen se recurge inclusiv la interceptări ale unor comunicaţii.

„Acțiunile statelor terțe inițiate cu scopul de a influența opinia publică prin folosirea mediului online, în speță a rețelelor de socializare, în ceea ce privește alegerile prezidențiale din 2019 se află în atenția Serviciului Român de Informații, iar datele rezultate fac parte, potrivit legii, din categoria informațiilor clasificate.

Astfel, potrivit art.6 alin.(1) din Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României (republicată, cu modificările şi completările ulterioare), Serviciul Român de Informaţii este organul de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, care se realizează, astfel cum este reglementat de art.2, prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor precizate la art.3 din legea sus-menţionată, în categoria cărora intră şi acţiunile care pot periclita ordinea statului de drept.

Totodată, art.13 lit.f) şi art.14 alin.(2) din Legea nr.51/1991 statuează că, în situaţiile care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale, Serviciul poate desfăşura „activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului (…) cu respectarea prevederilor legaleˮ, inclusiv activităţi care pot consta în „interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formăˮ.

De asemenea, potrivit art.10 din Legea nr.51/1991, activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale – desfăşurată de către Serviciu în conformitate cu prevederile art.1 alin.(1) din Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (cu modificările şi completările ulterioare) – are caracter secret de stat, astfel că informaţiile din domeniu se supun regimului juridic stabilit de cadrul legal pentru această categorie de informaţii, respectiv art.17 lit.f) din Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (cu modificările şi completările ulterioare), care include în categoria informaţiilor secret de stat „informaţiile care reprezintă sau se referă la (…) activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi securitatea naţionalăˮ.

Din aceste considerente, informaţiile pe care le-aţi solicitat nu intră în categoria celor de interes public şi, potrivit art. 12 alin. (1) litera a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, acestea sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, motiv pentru care S.R.I. nu poate oferi detalii suplimentare”, susține SRI în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO.

Related posts

Leave a Comment

seventeen − nine =