Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Miami

Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat cu dificultate în optimile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari, duminică, după ce a întrecut-o pe slovena Polona Hercog cu 5-7, 7-6 (1), 6-2.

Halep (27 ani), a doua favorită a competiţiei, a câştigat după două ore şi 50 de minute, aceasta fiind victoria cu numărul 100 în trei seturi din cariera sa.

Românca a început destul de greoi şi a avut nevoie de mai bine de un set ca să îşi găsească ritmul, dar în decisiv a controlat jocul şi a obţinut victoria.

Halep a luat primul ghem al meciului, dar apoi Hercog, care a jucat agresiv, cu multe mingi cu efect şi veniri la fileu, a câştigat trei ghemuri la rând. Slovena a condus cu 4-2, dar Halep a reuşit egalarea după o şedinţă de ”court coaching” cu antrenorul Daniel Dobre, a condus cu 5-4, dar apoi a pierdut următoarele trei ghemuri şi setul (5-7).

În actul secund, s-a mers cap la cap cu serviciul până la 4-3, după care Halep a reuşit un break. Românca a servit pentru câştigarea setului, dar Hercog a reuşit break-ul şi a egalat, 5-5. Setul a ajuns în tiebreak, unde Simona s-a concentrat bine şi s-a impus fără drept de apel, cu 7-1.

Hercog a câştigat primul ghem din setul decisiv, Halep a egalat după ce a salvat în prealabil o minge de 0-2, iar apoi a reuşit un break şi s-a desprins la 3-1. Hercog a luat un ghem la zero (3-2), dar Halep a servit şi ea bine, reuşind un ghem ”alb”. 

Românca a forţat apoi şi scorul a devenit 5-2, Simona încheind meciul în stil de mare campioană, cu un nou ghem la zero.

Halep a avut cifre bune la serviciu, 67% la primul şi 57% la al doilea, după un început mai modest, a reuşit un as, a făcut două duble greşeli, a contabilizat 20 de mingi direct câştigătoare (winners) şi 39 de erori neforţate.

Hercog (28 ani, 93 WTA) a avut 6 aşi, 3 duble greşeli, 35 de winners şi 47 de erori neforţate. Polona Hercog câştigase singurul duel de până acum cu Halep, în 2009, la Sofia (ITF, 100.000 dolari), în primul tur, cu 7-6 (3), 1-6, 6-2.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 91.205 dolari şi 120 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe americanca Venus Williams (38 ani, 43 WTA), care a trecut în turul anterior de rusoaica Daria Kasatkina, cu 6-3, 6-1.

Halep şi Venus sunt la egalitate în meciurile directe, 3-3, dar românca le-a câştigat pe ultimele trei, fără a ceda mai mult de cinci ghemuri. 

Ultimul duel a fost la Australian Open, în turul al treilea, încheiat cu 6-2, 6-3 pentru Halep.

OLARU ÎN SFERTURI LA MIAMI (FLORIDA)

Jucătoarea română de tenis Raluca Olaru şi croata Darija Jurak s-au calificat, duminică, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari.

Cele doua jucătoare au obținut o victorie cu 7-5, 6-3 în faţa cuplului Lara Arruabarrena (Spania)/Heather Watson (Marea Britanie).

Olaru şi Jurak au obţinut victoria după o oră şi 27 de minute.

Cele două şi-au asigurat un cec de 57.000 de dolari şi 215 puncte WTA la dublu.

Related posts

Leave a Comment