Șoferii ar trebui să știe că, dacă au probleme de auz sau sforăie, ar putea rămâne fără permisul de conducere. Află care sunt bolile care îți interzic dreptul de a șofa.
Legislația rutieră prevăzută în Codul Rutier indică mai multe afecțiuni care interzic dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Orice șofer trebuie declarat apt din punct de vedere medical, iar anumite boli i-ar putea lăsa cu uşurinţă fără permis de conducere.
Lista afecțiunilor include și probleme ale aparatului respirator, astfel că cei care sunt diagnosticați cu sindromul de apnee moderată în somn vor avea nevoie de un aviz medical pentru a obține dreptul de a conduce. Apneea reprezintă oprirea respirației în timpul somnului, urmată de trezirea persoanei în momentul în care simte lipsa oxigenului.
Sforăitul este un simptom al celor care suferă de apnee obstructivă. La aceasta se mai adaugă senzația de sufocare, mersul la toaletă frecvent în timpul nopții, adormirea în timpul unor activități normale, capacitatea de concentrare redusă, somnolența în timpul zilei, tulburările de memorie și durerile de cap prezente la începutul zilei.
Dintre factorii de risc, alături de cei genetici, fac parte și fumatul, consumul de alcool sau medicamente cu efect sedativ, bolile endocrine sau sindromul ovarelor polichistice. Aproximativ 60% dintre cei care suferă de apnee sunt supraponderali sau obezi. Circumferința gâtului de peste 44 cm la bărbați și 37 cm la femei crește riscul de apariție a apneei în timpul somnului. Astfel, șansele ca un șofer cu această afecțiune să adoarmă la volan cresc considerabil. Iată mai jos lista completă a afecțiunilor care îți interzic dreptul de a conduce.
Bolile cardiovasculare pot determina alterarea bruscă a stării generale a șoferului, astfel că acesta poate reprezenta un pericol atât pentru el, cât și pentru ceilalți participanți la traficul rutier. Așadar, acestora le este suspendat dreptul de a conduce sau, în cazul mai grave, le este interzis șofatul.
Persoanele care au primit un diagnostic din partea medicului specialist au nevoie de un aviz medical în cazul în care suferă de aritmii, tahicardii, simptome de angină, implantare sau înlocuire a unui stimulator cardiac permanent, pierdere tranzitorie a stării de conștiență și a tonusului postural, insuficiență cardiacă, dar și alte afecțiuni.
Șoferilor care suferă de boli vasculare periferice, cardiopatii sau insuficiență cardiacă nu le este eliberat permisul de conducere. Există și unele excepții, însă acestea sunt făcute în baza unui aviz cardiologic și persoanele respective trebuie să meargă la un control medical periodic.
Cei care solicită un permis de conducere sunt supuși unui examen de vedere pentru a determina acuitatea vizuală. În cazul în care există suspiciuni că aceasta este foarte slabă, atunci persoana respectivă trebuie să se supună unui examen din partea unei unități medicale autorizate.
Solicitanții unui permis de conducere sau reînnoirea acestuia trebuie să aibă o acuitate vizuală binoculară, chiar și cu lentile de contact, de cel puțin 0,5 atunci când utilizează ambii ochi. Cei care suferă de diplopie sau care prezintă probleme în sensibilitatea la contraste nu pot obține un permis de conducere.
Persoanele care suferă de afecțiuni ale aparatului auditiv trebuie să obțină un aviz medical din artea unei unități de asistență medicală autorizată.
Cei care suferă de un handicap fizic pot obține permisul de conducere însă cu anumite restricții care implică și avizul din partea medicului, acordat în urma unei evaluări medicale. Avizul trebuie să precizeze ce tip de modificare este necesară în cazul vehicululi și dacă șoferul este nevoit să poarte dispozitiv ortopedic.
Candidatul sau șoferul care suferă de diabet zaharat și care beneficiază de tratament trebuie să arate că este conștient de riscurile hipoglicemiei și că este capabil să țină sub control respectivele episoade. În cazul celor care nu au primit informații cu privire la acest risc, nu se va elibera permisul de conducere și nici nu va fi reînnoit.
Persoanele care suferă de afecțiuni neurologice grave nu vor putea beneficia de obținerea permisului de conducere sau reînnoirea acestuia, excepție făcând cazul în care la baza solicitării se află un aviz medical autorizat.
Cei care suferă de epilepsie necesită monitorizarea capacității de a conduce pentru o perioadă de cel puțin 5 ani fără a suferi nicio criză. Cel care solicită permisul de conducere și a avut o primă criză de epilepsie neprovocată poate fi declarat ap pentru a conduce după o perioadă de șase luni în care nu au mai avut loc astfel de crize și după o verificare medicală.
Totuși, această boală este una periculoasă atunci când te afli la volan. Un exemplu în acest sens este un accident auto care a avut loc în data de 25 Martie 2023, pe Șoseaua Olteniței din municipiul București. Potrivit informațiilor, un autoturism a intrat în coliziune cu o motocicletă, iar șoferul vehicului din urmă a ajuns la spital. Se pare că șoferul autoturismului a suferit o criză de epilepsie în timp ce se afla la volan.
Cei care suferă de una dintre următoarele afecțiuni nu pot solicita eliberarea sau reînnoirea unui permis de conducere:
Persoanele care sunt dependente de alcool sau care nu sunt capabil să se abțină de la consumul de alcool atunci când șofează nu vor putea obține sau reînnoi permisul de conducere. Aceștia vor trebui să dovedească perioada de abstinență, dar și să prezinte un aviz medical autorizat, precum să efectueze și controale medicale periodice.
Candidaților sau șoferilor care sunt dependenți de substanțe psihotrope și care fac abuz de ele, nu le sunt eliberate sau reînnoite permisele de conducere.
Cei care suferă de insuficiență renală gravă pot obține sau li se poate reînnoi permisul de conducere numai pe baza unui aviz medical autorizat, aplicându-se condiția de a efectua controale medicale periodice.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.