Problema gunoaielor de pe străzile celui mai bogat sector al Capitalei nu a fost rezolvată, la aproape trei luni de la izbucnirea conflictului dintre primarul Clotilde Armand și operatorul de salubritate Romprest, susține Octavian Berceanu. Șeful Gărzii de Mediu a declarat, că nu a mai văzut niciodată Bucureștiul atât de murdar și nu crede ca situația se va schimba în viitorul apropiat.
Potrivit acestuia, probleme nu se vor rezolva prea curând pentru că primarii nu vor să lucreze împreună pentru dezvoltarea orașului, ci preferă să „gospodărească” singuri.
„Nu am mai văzut niciodată Bucureștiul atât de murdar și nu văd prea mult soare în viitor. Nu văd vreo speranță foarte mare pentru că primarii, de-a lungul timpului, au exersat această opțiune de a încerca fiecare să se gospodărească fără a se uni și a crea aceste asociații de dezvoltare interurbană care gestionează împreună problemele mari care le-ar depăși pe ele ca unități mai mici”, a afirmat Berceanu.
El a precizat că în sectorul 1 continuă neînțelegerile privind prețul pe care primăria trebuie să îl plătească pentru strângerea gunoaielor.
„Din păcate, încă nu au căzut la înțelegere privind prețul, e o diferență destul de mare între ce se așteptau să obțină autoritățile locale în negociere cu depozitul de deșeuri, iar depozitul ține la acest preț. Se caută la nivel de minister și administrație locală soluții pentru aceste situații neplăcute”, a continuat șeful Gărzii de Mediu.
El arătat că nu Garda de Mediu este în măsură să stabilească dacă gunoaiele din sectorul 1 sunt un pericol pentru sănătatea populației, ci Direcția de Sănătate Publică București.
Totodată, pe lângă gunoaiele de pe stradă, sectorul 1 al Capitalei se confruntă și cu deșeuri imobiliare care nu sunt incluse în prevederile contractului dintre primărie și operatorul de salubritate.
„Am văzut pe străzi foarte mult gunoi din imobiliare, din amenajări de imobile și birouri, din dat faianța și gresia jos și pus alta, rigips, tot felul de materiale care rezultă din reconstrucția unui apartament. Avem grămezi peste tot. Avem 37 de mii de companii în sectorul 1, doar 5 mii au contracte pentru astfel de servicii”, a precizat Octavian Berceanu.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.