Se modifică structura anului școlar: Elevii vor lua vacanță pe 2 iulie. Evaluarea naţională se va susţine între 5 şi 8 iulie

24 martie 2021  |  10:24  |  👁 437 Vizualizari


Pentru că au fost introduse două săptămâni noi de vacanță în vacanța de primăvară, acestea vor fi recuperate în vară. Practic, anul școlar nu se va mai încheia, așa cum era programat, pe 18 iunie, ci două săptămâni mai târziu, pe 2 iulie.
Semestrul al doilea se va încheia pe 2 iulie în loc de 18 iunie, cu excepţia claselor a VIII-a şi a XII-a şi a celor din învăţământul profesional şi tehnic, a declarat marţi ministrul Educaţiei.

„Finalul semestrului al doilea se decalează două săptămâni. Vacanţa de primăvară se prelungeşte cu două săptămâni. Se mută practic două săptămâni din vacanţa de vară în vacanţa de primăvară. În loc să finalizăm semestrul al doilea pe 18 iunie se va încheia pe 2 iulie”, a spus Cîmpeanu.
Potrivit acestuia, excepţie vor face elevii de clasa a VIII-a, care vor termina anul şcolar pe 25 iunie în loc de 11 iunie, elevii de clasa a XII-a, care vor finaliza cursurile semestrului al doilea pe 18 iunie în loc de 4 iunie, dar şi cei din învăţământul profesional şi tehnic, care intră în vacanţa de vară pe 23 iulie în loc de 9 iulie.

Vacanţa de primăvară va avea loc în perioada 2 aprilie – 4 mai, pentru a reduce mobilitatea în actualul context epidemiologic, iar Evaluare Naţională 2021 se va susţine între 5 şi 8 iulie, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă.

El a precizat, totodată, că evaluarea la clasa a II-a va fi programată în cursul lunii mai.

„Pentru ca perturbările să fie minime, am propus o serie de modificări în structura anului şcolar. (…) Propunând o vacanţă de primăvară care să înceapă în data de 2 aprilie până în data de 4 mai, această vacanţă va cuprinde perioada Sărbătorilor Pascale, fie că vorbim de Sărbătorile Pascale Catolice în data de 4 aprilie, fie că vorbim de cele ortodoxe în data de 2 mai. Vacanţa de primăvară – prelungită cu trei săptămâni, începând cu data de 2 aprilie până pe data de 4 mai. În acest fel, perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectivă epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilităţii prin acordarea acestei vacanţe în tot sistemul de învăţământ preuniversitar”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, examenul de Bacalaureat se va desfăşura la datele planificate, însă Evaluarea naţională se va susţine între 5 şi 8 iulie.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.