Se închid două mari fabrici din România! Sute de români vor fi concediați

4 august 2020  |  07:50  |  👁 749 Vizualizari


Dezastru pentru sute de români. Două mari fabrici din România se închid, iar angajații urmează să fie concediați. Cum s-a ajuns într-o astfel de situația și în ce context a fost luată o astfel de decizie?

Este vorba despre fabricile Dorna Lactate din Floreni și Vatra Dornei, aflate în portofoliul companiei franceze Lactalis. Acestea urmează să fie închise până la sfârșitul lunii august, iar toți angajatii vor fi concediați.

”Grupul Lactalis a decis închiderea unităților de producție Floreni și Vatra Dornei din cadrul societății Dorna Lactate. Brand-ul LaDorna și societatea Dorna Lactate își continuă, însă, existența în România, iar portofoliul de lactate LaDorna va fi produs în celelalte fabrici românești ale grupului”, informează compania într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată în contextul în care eficientizarea activității în cele două fabrici nu a dat roade.

Am fost nevoiți să luăm această decizie după epuizarea tuturor încercărilor de eficientizare a activității în cele două fabrici, luând în considerare și noua realitate economică care ne determină să fim mai atenți la operativitatea business-ului nostru în România și să ne adaptăm planurile coerent, pentru a rămâne competitivi în industrie.

A fost o decizie grea, însă cel mai important este că putem duce mai departe povestea brandului LaDorna în România, cu structurile moderne disponibile local”, spune Giampaolo Manzanotti, directorul general al Lactalis România.

Ce se întâmplă cu angajații

În ceea ce îi privește pe angajații afectați de măsura de concediere colectivă în fabricile Floreni și Vatra Dornei, aceștiaau urma să primească sprijinul companiei în a-și găsi un alt loc de muncă, fie în cadrul celorlalte societăți aparținând Grupului Lactalis în România, fie în alte companii. O parte dintre angajați va primi oferte pentru locurile de muncă disponibile în cadrul celorlalte companii românești din grup, spun cei de la Lactalis.

Odată cu închiderea fabricilor de la Floreni și Vatra Dornei, producția pentru portofoliul brandului LaDorna se va împărți între fabrica Albalact din Oiejdea, județul Alba și fabrica Covalact din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Brandul LaDorna a fost lansat în 1998 de omul de afaceri Jean Valvis. El a vândut în 2008 afacerea către francezii de la Lactalis, la acel moment grupul LaDorna fiind format din firmele Dorna, Dorna Lactate şi Dorna Helas, companie de distribuţie înfiin­ţată în Grecia.

La în­ce­putul anului 2018, Lac­talis a închis fabrica La Dorna din localitatea Kogăl­ni­ceanu, activitatea fiind muta­tă în unitatea de pro­ducţie a Albalact, compa­nie care face parte la rândul ei din gru­pul Lactalis. Fabrica din Kogălniceanu, operată de firma Dorna SA, avea 96 de salariaţi.

În prezent, grupul Lactalis deţine în România companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Rarăul, Lactate Harghita, Lactalis România, Parmalat România şi Lactalis Logistic şi are peste 2300 de angajaţi şi 7 branduri româneşti (LaDorna, Albalact, Covalact, Zuzu, Fulga, Rarăul, Poiana Florilor) – inclusiv mărci regionale (precum Friss, comercializat în judeţele Harghita şi Covasna) – şi branduri internaţionale (President, Galbani, Santal).

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.