Sancțiunile lovesc crunt Moscova – Rusia ar putea intra în incapacitate de plată

28 februarie 2022  |  14:44  |  👁 261 Vizualizari


Costul asigurării împotriva riscului de default (-incapacitate de plată-nr.) pentru obligaţiunile guvernamentale ruseşti a urcat luni la un nivel record, după ce sancţiunile dure adoptate împotriva Rusiei au determinat Moscova să adopte măsuri de urgenţă pentru a-şi proteja sectorul financiar, transmite Bloomberg.

Luni, cotaţiile CDS-urilor pentru asigurarea pe cinci ani a unor obligaţiuni ruseşti în valoare de 10 milioane de dolari au ajuns la patru milioane de dolari în avans şi 100.000 de dolari anual, ceea ce semnalează o probabilitate de default de 56%, potrivit ICE Data Services.

Datele ICE mai arată că, pentru prima dată în istorie, preţul pentru protejarea obligaţiunilor ruseşti împotriva riscului de default nu mai este cotat în puncte de bază, în condiţiile în care cei care vând protecţie cer acum plata în avans, semnalând existenţa unor percepţii conform cărora un default al Rusiei ar putea fi iminent.

Noile sancţiuni adoptate de Occident izolează şi mai mult Rusia, o ţară dependentă de exporturile de materii prime, de sistemul financiar global, prin faptul că împiedică Banca Centrală a Rusiei să utilizeze rezervele valutare pentru a contracara sancţiunile.

În cazul contractelor pentru un an, cotaţiile CDS-urilor pentru obligaţiunile ruseşti sugerează o probabilitate de default de 40%, potrivit datelor ICE Data Services.

ICE este principala casă de clearing pentru CDS-uri europene.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus vineri la o serie de acţiuni de credit, S&P a revizuit în scădere ratingul Rusiei la categoria „junk” (nerecomandat pentru investiţii – n.r.), în timp ce Moody’s a pus ratingul Rusiei sub revizuire, pentru o retrogradare la categoria „junk”.

Agenţia de evaluare financiară S&P a revizuit în scădere ratingul pentru creditele pe termen lung în valută ale Rusiei, de la „BBB minus” la „BB plus” (categoria „junk”) şi a avertizat că ar putea retrograda şi mai mult calificativul, după ce va avea informaţii mai detaliate privind efectele macroeconomice ale sancţiunilor.

Rusia beneficiază însă de un rating de tip „investment grade” (recomandat pentru investiţii – n.r.) de la Moody’s („Baa3”) şi Fitch („BBB minus”) deoarece are unul din cele mai scăzute niveluri ale datoriei din lume, de doar 20% din PIB, şi rezerve valutare de aproape 650 miliarde de dolari.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.