Fostele restaurante McDonald’s s-au redeschis sub un nou brand și cu un nou proprietar în Rusia, la mai bine de trei decenii de la sosirea popularului lanț occidental de fast-food.
Odată cu retragerea marilor branduri din industria de fast food, ca reacție la invazia din Ucraina, rușii s-au trezit fără acest tip de restaurante, dar guvernanții de la Moscova au promis că vor veni cu o soluție. De astăzi, este deschis un lanț de restaurante care le-a preluat pe cele ale McDonald’s, sub lozinca „Numele se schimbă, dragostea rămâne”.
Primul restaurant deschis este chiar în piața Pușkin de la Moscova, adică exact unde se deschidea primul McDonald’s din Rusia în urmă cu 32 de ani.
Firma s-a retras din Rusia la fel ca alte câteva sute de companii străine, așa că rușii încearcă să înlocuiască produsele occidentale cu surogate inventate din mers, inclusiv prin revitalizarea unor mărci rusești vechi de automobile ca Lada și Moskvici.
McDonald‘s și-a întrerupt temporar activitatea în luna martie, la mai puțin de două săptămâni de la prima zi a invaziei rusilor.
Ulterior, luna trecută, compania americană a anunțat că iese de pe piata ruseasca ca urmare a crizei umanitare provocate de această țară prin războiul pornit împotriva Ucrainei.
A anunțat, de asemenea, că Alexander Govor, care se ocupa de 25 de restaurante McDonald‘s din Siberia va prelua restaurantele. Conform aranjamentelui stabilit, McDonald’s își păstrează marca înregistrată în Rusia și are opțiunea de a-și recumpăra restaurantele pe parcursul următorilor 15 ani.
McDonald‘s a funcționat în Rusia vreme de 30 de ani până la anunțul plecării. Primul restaurant s-a deschis în ianuarie 1990, la Moscova, un moment cheie în deschiderea economiei Uniunii Sovietice, cu puțin timp înainte de prăbușirea acesteia.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.