– Kiev: Reporterii CNN au auzit explozii din partea de est, în direcţia aeroportului internaţional din oraş. Pe reţelele socile, mai mulţi utilizatori au auzit explozii în regiunea Borispil, din estul Capitalei, unde se află aeroportul. CNN nu are confirmări că a fost vizat aeroportul.
– Harkov: O echipă CNN a auzit o serie de explozii puternice.
Kramatorsk: Două persoane din oraş, aflat la aproximativ 120 de kilometri nord de regiunea separatistă Doneţk au declarat CNN că au auzit cel puţin două explozii masive.
Rusia a închis spaţiul aerian pentru aeronavele civile începând de joi la frontiera sa de vest cu Ucraina şi Belarus, potrivit unui anunţ emis de autorităţile aviatice ruse.
Aceasta decizie a fost luată din cauza gravei ameninţări la adresa siguranţei zborurilor civile după ce Rusia a ordonat o operaţiune militară specială în Ucraina. Potrivit agenţiei oficiale de presă TASS, spaţiul aerian deasupra regiunii Rostov, situată lângă frontiera ucraineană, va fi închis până în data de 2 martie.
Zborurile au fost anulate joi de pe aeroporturile marilor oraşe din sudul Rusiei, în Rostov-pe-Don, Krasnodar, Soci şi Anapa, toate situate în apropierea Ucrainei sau pe litoralul Marii Negre, conform agenţiilor de presă ruse
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat joi introducerea legii marţiale în toate teritoriile ţării, după ce şeful statului rus, Vladimir Putin, a declarat în zori începerea unei “operaţiuni militare” în Ucraina.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.