Rovana Plumb: “Am investit 370 mil. euro fonduri europene in invatamantul profesional si tehnic, pentru a raspunde nevoilor pietei muncii”.

Declaratia a fost facuta, astazi, de ministrul Fondurilor Europene, doamna Rovana Plumb, la evenimentul Criza fortei de munca – o dezbatere ce a avut drept obiectiv corelarea sistemului de invatamant universitar cu piata muncii si promovarea studiului universitar dual posibil raspuns la provocarile actuale legate de forta de munca. Au fost prezenti la dezbatere membri ai Guvernului Romaniei, ai mediului academic si mediului de afaceri.

Doamna Plumb a aratat, in interventia sa, ca inca de anul trecut Ministerul Fondurilor Europene a lansat, prin Programul Operational Capital Uman, mai multe linii de finantare dedicate unui astfel de obiectiv de sustinere a unei mai bune colaborari intre scoala, universitati si companii.

Un astfel de program este Bursa Profesionala, prin care 80.132 elevi din preuniversitar (clasele IX-XI invatamant profesional, inclusiv invatamant dual), vor fi stimulati sa-si continue studiile cu burse acordate din fonduri europene. 20 % dintre elevii care vor primi burse provin din mediul rural. Bursa, in valoare de 200 lei, se plateste tuturor elevilor, indiferent de veniturile parintilor, dar in anumite conditii de frecventa la cursuri. Suma alocata programului este de 83 milioane euro.

Tot prin Programul Operational Capital Uman vor fi alocate fonduri de 63,72 milioane euro pentru cresterea calitatii invatamantului profesional si tehnic romanesc. Concret, vor fi finantate activitati de crestere a calitatii si de adaptare a ofertei educationale la cererea de calificari si competente de pe piata muncii. in acest scop, vor fi organizate stagii de formare pentru profesorii din invatamantul profesional si pentru intreg personalul implicat in instruirea elevilor. De asemenea, partenerii economici vor fi stimulati financiar, prin subventii, sa se implice in formarea profesionala initiala (se va acorda sprijin financiar in baza unor conventii semnate intre scoala si angajator pentru cheltuielile realizate cu elevul) . Vor fi puse la punct mecanisme de monitorizare a insertiei profesionale a absolventilor de invatamant profesional si tehnic. Astfel, sprijinim in special dezvoltarea invatamantului dual, iar fisa de proiect la care lucreaza Centrul National de Dezvoltare a invatamantului Profesional si Tehnic pentru a o depune la Autoritatea de Management POCU are o valoare de aproximativ 90 de milioane euro si vom folosii mecanismul supracontractarii.

 

Sursa: fonduri-ue.ro

Related posts

Leave a Comment

eight − six =