România va suporta cheltuielile de repatriere a pacienţilor infectaţi cu coronavirus care au fost transferaţi în afara ţării, după ce aceştia sunt externaţi, chiar dacă este nevoie ca ei să fie asistaţi medical. De asemenea, România va plăti pentru repatrierea celor care decedează după ce au fost transferaţi în afara ţării.
Având în vedere că transferul în străinătate s-a făcut din cauza supraaglomerării sistemului medical, într-o situaţie de criză, este necesar ca România să suporte cheltuielile de repatriere.
”Cheltuielile de repatriere pentru persoanele externate presupun asigurarea transportului către România, inclusiv în situaţia în care se impune ca repatrierea acestora să fie asistată medical. În cazul persoanelor decedate, repatrierea presupune o serie de cheltuieli pe care le efectuează, de regulă, operatorii economici de pompe funebre, la care se pot adăuga şi alte cheltuieli conexe care trebuie efectuate în străinătate în scopul îndeplinirii formalităţilor de repatriere. În condiţiile în care cheltuielile anterior menţionate nu pot fi imputate persoanelor transferate sau aparţinătorilor, se impune crearea cadrului normativ necesar pentru ca Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, să fie în măsură să efectueze aceste cheltuieli”, se arată în document.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.