România peste media europeană la absorbția de fonduri europene

România a ajuns la un grad de absorbţie de 28%, ceea ce ne situează imediat lângă media europeană, şi au fost deschise linii de finanţare de 25 miliarde euro, respectiv 91% din banii alocaţi în perioada de programare actuală, a afirmat joi ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la final de mandat.

“Avem 8,6 miliarde euro intraţi în România, pe lângă cele 6,6 miliarde euro plăţi directe către fermieri, iar această cifră ne situează, cu 28% absorbţie, imediat lângă media europeană. Am deschis linii de finanţare de 25 miliarde euro, reprezentând 91% din banii care ne-au fost alocaţi în perioada de programare actuală. Valoarea proiectelor depuse pentru aceste linii de finanţare este de 41,7 miliarde euro, iar valoarea contractelor de finanţare pe care le-am semnat se ridică la 21,7 miliarde euro. Rata de contractare a crescut astfel de 15 ori, de la 5%, cât era în 2016, la 75,3%. Cifrele sunt elocvente. Dar, dincolo de cifre, a fost mereu o echipă. O echipă de profesionişti alături de care am reuşit să deblocăm fondurile europene, scoţând România din sintagma ‘zero absorbţie’ şi făcând posibile toate realizările amintite”, a spus Rovana Plumb.

Plumb a subliniat că a fost demarat un amplu proces de simplificare a legislaţiei şi au fost eliminate barierele ce îngreunau absorbţia.

“Am demarat cel mai amplu proces de simplificare a legislaţiei pentru sprijinirea beneficiarilor şi accesul românilor la banii europeni. Am eliminat barierele existente, care îngreunau inutil absorbţia. Am renunţat la unele suprareglementări impuse de legislaţia naţională în plus faţă de prevederile regulamentelor europene. Viziunea mea de mandat a fost o mai bună raportare la nevoile pieţei şi un dialog permanent şi transparent cu, pentru şi în folosul beneficiarilor de fonduri europene şi al României”, a afirmat Plumb.

Acesta a menţionat, de asemenea, că lasă în implementare proiecte cu impact major pentru România, în domenii strategice: sănătate, educaţie, infrastructură de transport, mediu, infrastructură de apă şi canalizare, energie, gestionarea situaţiilor de urgenţă şi digitalizarea serviciilor.

,,Ne-am îngrijit şi de viitorii bani europeni, reprezentând interesele statelor membre şi negociind, la Bruxelles, cu multă ambiţie până noaptea târziu, din ipostaza noastră de Preşedinţie rotativă a Consiliului Uniunii Europene. România a obţinut rezultate apreciate de partenerii noştri europeni, prin închiderea a 90 dosare legislative cu un uriaş impact în viaţa noastră, a tuturor. Un astfel de rezultat ne face mândri pe toţi cei care am contribuit la acest succes”, a mai spus Rovana Plumb.

Related posts

Leave a Comment

twelve − six =