Pentru prima dată în ultimul secol, România are bani pentru a reface infrastructura spitalicească. 1,7 miliarde de euro de la Uniunea Europeana pot fi folosiți pentru a ridica spitale noi, pentru renovarea celor vechi și pentru a cumpăra aparatură.
Singura problemă este că totul ar trebui să fie gata în 3 ani, în caz contrar va trebui să dăm banii înapoi. Deocamdată se fac primi pașii – au fost alese 27 de unității sanitare din toată țara care vor primi finanțare.
După aproape 17 ani de așteptare, medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare CC Iliescu din Capitală au speranța că vor lucra într-o clădire nouă și modernă. Unitatea sanitară, care funcționează acum într-o clădire cu risc seismic, este una dintre cele 27 incluse pe lista de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Clădirea nouă va avea două nivele subterane, parter și cinci etaje. Este prevăzută cu heliport, astfel încât pacienții în stare gravă care vin de la depărtare să ajungă mai ușor la spital.
Proiectul se ridică la peste 157 de milioane de euro. 80% din finanțare va veni de la Uniunea Europeană.
O clădire nouă va avea și Centrul de Diagnostic şi Tratament al Tuberculozei Zerlendi, din cadrul Institutului Marius Nasta.
100 de bolnavi vor putea fi internați aici. Proiectul se ridică la aproape 23 de milioane de euro, iar 95% vor veni de la Uniunea Europenă.
În același timp, pacienții cu cancer din Argeș așteaptă de ani de zile posibilitatea de a face radioterapie la ei în județ. Tot cu finanțare europeană, din 2026 vor beneficia de acest serviciu medical local.
În total, România va primi de la Uniunea Europeană 1,7 miliarde de euro. O sumă uriașă, pe care autoritățile împreună cu managerii de spital trebuie să o folosească eficient.
OBIECTIVELE DE INVESTIŢII APROBATE PENTRU FINANŢARE PRIN PNRR PNRR/2022/C12/MS/I1.3/Unități de asistență medicală ambulatorie Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)
OBIECTIVELE DE INVESTIŢII APROBATE PENTRU FINANŢARE PRIN PNRR
Nr. Crt
Nume cerere
CUI
Nume aplicant
Buget solicitat din PNRR (lei fără TVA)
Contributie proprie (lei fără TVA)
Buget total proiect (lei fără TVA)
Punctaj
Dotarea ambulatoriu – Policlinica oras Strehaia cu echipamente și materiale destinate îmbunătățirii actului medical
6044227
ORAŞ STREHAIA
9,396,476.67
2,497,797.33
11,894,274.00
95
Unitate de asistență medicală ambulatorie din cadrul Spitalului George Emil Palade
4322742
UNIVERSITATEA DE MEDICINA, FARMACIE, STIINTE SI TEHNOLOGIE ”GEORGE EMIL PALADE” DIN TARGU MURES
13,189,116.00
15,934,676.00
29,123,792.00
93
Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, prin dotarea unității de asistență medicală ambulatorie
4245305
SPITAL JUDETEAN DE URGENTA MIERCUREA CIUC
9,068,126.14
2,772,546.28
11,840,672.42
93
Extinderea și dotarea ambulatoriului integrat al SBIP Baia Mare
3627501
SPITALUL DE BOLI INFECTIOASE SI PSIHIATRIE BAIA MARE
10,172,458.30
4,808,422.00
14,980,880.30
91
1
Ministerul Sănătății
Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Dotarea ambulatorului de specialitate integrat al Spitalului Orasenesc Jibou Dr. Traian Herta
4494926
ORASUL JIBOU
9,734,435.14
3,296,045.60 13,030,480.74 91
Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – unitati de asistenta medicala ambulatorie pentru Spitalul Judetean de Urgenta Dr. Pompei Samarian-Ambulatoriu Calarasi
4294030
JUDETUL CALARASI
12,798,000.00
17,697,912.27
30,495,912.27
91
Extinderea, dezvoltarea si modernizarea ambulatorului Spitalului Municipal Sacele
4317665
SPITALUL MUNICIPAL SACELE
13,150,000.00
2,946,273.45
16,096,273.45
90
Înființarea și dotarea Ambulatoriului
integrat Bozovici în cadrul structurii Spitalului Județean de Urgență Reșița
3228055
COMUNA BOZOVICI
7,034,683.54
0.00
7,034,683.54
89
Lucrări de modernizare și dotare echipamente în cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc
4367558
MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC
6,559,579.56
0.00
6,559,579.56
89
Extinderea si dotarea Ambulatorului de Specialitate din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau
4494764
JUDEŢUL SĂLAJ
10,124,554.77
0.00
10,124,554.77
88
Dezvoltarea medicala ambulatorie la Comănești
4353269
ORAŞUL COMĂNEŞTI
2
12,857,915.00
0.00 12,857,915.00 88
Ministerul Sănătății
Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina
4394706
JUDETUL OLT
13,189,116.58
7,831,823.51
21,020,940.09 88
Modernizarea si dotarea ambulatoriului integrat al SJU Dr. Constantin Opris Baia Mare
3627315
JUDETUL MARAMURES
10,321,574.94
3,505,967.57
13,827,542.51
87
Dotarea unității de asistență medicală ambulatorie a Spitalului Municipal Dej, județul Cluj
4349179
MUNICIPIUL DEJ
12,990,763.66
0.00
12,990,763.66
87
„REABILITAREA, MODERNIZAREA, EXTINDEREA SI DOTAREA AMBULATORIULUI SPITALULUI DE PSIHIATRIE SI MASURI DE SIGURANTA STEI, JUDETUL BIHOR”
5021730
SPITALUL DE PSIHIATRIE SI PENTRU MASURI DE SIGURANTA STEI
9,777,960.67
2,609,608.16
12,387,568.83
87
Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi
4112945
MUNICIPIUL DOROHOI
13,189,116.60
80,000.00
13,269,116.60
87
Reabilitare, extindere și dotare Ambulatoriu de Specialitate Tășnad
3897378
JUDEŢUL SATU MARE
13,076,518.12
595,500.00
13,672,018.12
86
Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești din cadrul ambulatoriului integrat de specialialitate al spitalului clinic județran de urgență Sf Apostol Andrei
3127476
JUDETUL GALATI
11,738,928.00
1,450,161.00
13,189,089.00
86
Ministerul Sănătății
Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Achizitia de echipamente si dotari pentru cabinetele medicale din ambulatoriu integrat al Spitalului „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Municipiul Onesti
4353250
10668016
MUNICIPIUL ONEŞTI
Centrul medical de diagnostic, tratament și recuperare (CMDTR)
5,057,944.81
13,000,000.00
0.00 5,057,944.81 85
0.00 13,000,000.00 85
Modernizarea, extinderea și dotarea ambulatorului integrat SCJU Timișoara
4663448
SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA ” PIUS BRINZEU ” TIMISOARA
12,277,162.42
1,282,391.72
13,559,554.14
85
Extindere ambulatoriu cu înființare compartiment RMN, SPA și TIIP
„Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău prin înființare laborator de medicină nucleară (PET -CT)”
5057580
JUDEŢUL BACĂU
10,419,402.11
3,619,060.11
14,038,462.22
84
Înființare si dotare ambulatoriu in cadrul secției externe a Spitalului Județean de Urgenta Drobeta Turnu Severin, situat in Orașul Vânju Mare
4337344
JUDETUL MEHEDINTI
4,020,841.18
861,608.82
4,882,450.00
84
Dotarea cu echipamente medicale si aparatura medicala de specialitate a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Orasenesc Campeni
4331074
SPITALUL ORASENESC CAMPENI
13,187,898.73
0.00
13,187,898.73
84
4
Ministerul Sănătății
Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Unitate de asistență medicală ambulatorie – Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” – Baloteşti
13624359
24014380
U.M. 0929
SPITALUL CLINIC JUDETEAN MURES
13,189,103.25
13,189,116.60
12,014,245.85
3,317,062.83
25,203,349.10 84
16,506,179.43 84
Dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic Județean Mureș
EXTINDERE SPITAL ORASENESC ORAVITA, AMENAJARE SI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT
3227963
ORAŞUL ORAVIŢA
13,189,166.00
0.00
13,189,166.00
84
Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu
25502860
ADMINISTRATIA SPITALELOR SI SERVICIILOR MEDICALE BUCURESTI
2,462,740.34
589,212.75
3,051,953.09
83
Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în cadrul Spitalului Clinic de boli infecțioase și tropicale Dr. Victor Babeș
25502860
ADMINISTRATIA SPITALELOR SI SERVICIILOR MEDICALE BUCURESTI
2,462,740.34
589,981.35
3,052,721.69
83
Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino
25502860
ADMINISTRATIA SPITALELOR SI SERVICIILOR MEDICALE BUCURESTI
2,406,861.00
603,991.00
3,010,852.00
83
Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești din Spitalul Orășenesc Tg Bujor
3127476
JUDETUL GALATI
141,609.00
0.00
141,609.00
83
Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în Spitalul Clinic de Copii Filantropia
25502860
ADMINISTRATIA SPITALELOR SI SERVICIILOR MEDICALE BUCURESTI
4,223,412.59
588,411.88
4,811,824.47
83
5
Ministerul Sănătății
Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Reabilitarea, modernizarea și extinderea ambulatoriului integrat al Spitalului
33 Universitar de Urgenta Elias, în vederea creșterii calității serviciilor medicale și
4192537
SPITATUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS
13,174,150.45
1,909,462.60
15,083,613.05 83
adresabilității
Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea cabinetelor din ambulatoriile de specialitate din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș
4323209
SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA TARGU MURES
13,189,116.60
0.00
13,189,116.60
83
Reabilitare, modernizare dotare și extindere Ambulatoriu Spitalul Filișanilor
4553372
ORAŞ FILIAŞI
13,189,116.60
0.00
13,189,116.60
83
Dotarea cu echipamente medicale a ambulatoriului integrat al SCJU Craiova
5002142
SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA
13,183,711.07
0.00
13,183,711.07
83
DEZVOLTAREA UNITATII DE ASISTENTA MEDICALA AMBULATORIE – GURA HUMORULUI
5347770
SPITALUL ORAŞENESC GURA HUMOR
8,612,177.87
956,908.65
9,569,086.52
83
Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în Spitalul Clinic Sfânta Maria
25502860
ADMINISTRATIA SPITALELOR SI SERVICIILOR MEDICALE BUCURESTI
3,783,244.54
589,212.75
4,372,457.29
82
”Amenajare si dotare cu echipamente tehnice medicale a ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Victoria”
4523207
ORASUL VICTORIA
13,127,045.32
4,211,984.61
17,339,029.93
Ministerul Sănătății
Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Lucrari de reabilitare, modernizare, extindere si dotare Ambulatoriu Integrat al Institutului de Psihiatrie SOCOLA Iasi
DOTAREA AMBULATORIULUI SPITALULUI CLINIC DE RECUPERARE
INSTITUTUL DE PSIHIATRIE „SOCOLA” IAŞI
JUDETUL CLUJ
4541165
4288110
13,189,061.60
13,189,116.00
549,641.00
9,084,583.00
13,738,702.60 82
22,273,699.00 82
Dezvoltarea infrastructurii Ambulatoriul Integrat al Spitalul Militar de Urgență “Dr.Alexandru Augustin“ Sibiu
4406096
UNITATEA MILITARA 02460
3,256,778.85
0.00
3,256,778.85
82
Extinderea și dotarea la cele mai înalte standarde a Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte, unitate de asistență medicală ambulatorie
2842870
ORAS VALENII DE MUNTE
8,397,168.86
542,488.26
8,939,657.12
82
Dotarea cu echipamente medicale și aparatura medicală de specialitate a ambulatorului din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor Cluj Napoca
4354523
INSTITUTUL REGIONAL DE GASTROENTEROLOGIE – HEPATOLOGIE PROF. DR. OCTAVIAN FODOR CLUJ-NAPOCA
13,148,980.24
77,193.11
13,226,173.35
82
Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Deva
4374474
JUDEŢUL HUNEDOARA
12,971,778.67
0.00
12,971,778.67
82
Ministerul Sănătății
Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Sansa la viata prin dezvoltarea
46 infrastructurii medicale in Spitalului Clinic
4483447
SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENTA TIMISOARA
13,139,528.00
0.00 13,139,528.00 81
Municipal de Urgenţă Timişoara
Reabilitare, extindere si modernizare ambulatoriu integrat IC Fundeni
4204003
INSTITUTUL CLINIC FUNDENI
13,165,000.00
0.00
13,165,000.00
81
IOB-Ambulatoriu Integrat performant pentru pacienți bine îngrijiți!
4203709
INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF.DR.ALEXANDRU TRESTIOREANU BUCURESTI
13,179,710.97
0.00
13,179,710.97
81
ONCO-SERV – Servicii de calitate în regim ambulatoriu pentru pacienții oncologici la I.R.O. Iași
29067408
INSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE IAŞI
9,931,628.08
0.00
9,931,628.08
80
Dotarea si reabilitarea Ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
14835931
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE
1,208,300.15
0.00
1,208,300.15
80
Dezvoltarea și modernizarea capabilităților de asistență medicală ambulatorie a Centrului Medical UM0149
4283635
U.M. 0149 F BUCUREŞTI
3,416,104.85
0.00
3,416,104.85
80
Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Orășenesc Zimnicea
4652732
ORASUL ZIMNICEA
1,291,313.00
45,369.77
1,336,682.77
80
Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în Spitalul Clinic de Psihiatrie Profesor Doctor Alexandru Obregia
25502860
ADMINISTRATIA SPITALELOR SI SERVICIILOR MEDICALE BUCURESTI
5,103,748.74
589,212.75
5,692,961.49
80
Ministerul Sănătății
Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Achiziția de echipamente performante
pentru dotarea Ambulatoriului de 3814810 MUNICIPIUL GALATI
2,766,513.72
0.00 2,766,513.72 80
specialitate din cadrul Spitalului de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” Galați
Modernizarea Centrului de Sănătate TG- Logrești, Comuna Logrești, județul Gorj
4813456
COMUNA LOGREŞTI
734,945.69
0.00
734,945.69
80
Buget total solicitat: 513,945,561.93 lei fără TVA
Ministerul Sănătății
Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.