Redeschiderea frontierelor în Uniunea Europeană, un vis frumos: pandemia pune bețe în roate giganților

EU Flags at the European Commission Building

29 iunie 2020  |  06:06  |  👁 358 Vizualizari


Unele țări și-au revenit mai bine după pandemie decât altele, iar dacă te uiți la cazurile din țara noastră, este evident că românii nu au multe motive de mândrie. Din păcate, nivelul de iresponsabilitate se va reflecta în granițe închise pentru o perioadă mai mare decât se credea inițial.

De ceva timp, Comisia Europeană a început să lucreze la un proiect pentru a facilita libera trecere între oamenii din statele Uniunii Europene. La ora actuală însă, proiectul nu mai are cum să fie un succes, când mai multe țări, printre care și România, înregistrează o explozie a numărului de cazuri.

Surse diplomatice de la Bruxelles au confirmat că întâmpină dificultăți majore în a stabili o listă de țări al căror număr de infecții cu Covid-19 să fie suficient de mic, încât deschiderea granițelor și eliminarea tuturor restricțiilor de circulație să fie o idee bună. Vineri seară, ambasadorii ţărilor din UE şi spaţiul Schengen au propus o listă cu circa 15 state, dar fără SUA unde pandemia pare să fi scăpat de sub control, şi care include China sub anumite condiţii.

La ora actuală, Croația deține președinția rotativă a UE, iar croații și-au dorit ca membrii UE să se pronunțe în weekendul care tocmai s-a încheiat dacă vor sau să deschisă granițele UE. Oficialii mai multor țări au insistat însă că au nevoie de mai mult timp.

„Consultările continuă şi se vor prelungi până luni”, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică europeană. „Este dificil de prezis un final, dar preşedinţia speră să se poată trece luni la vot”, a adăugat sursa.

Ca referință, în forma actuală, lista propusă conţine 14 ţări (Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay), la care se adaugă China, sub rezerva reciprocităţii, potrivit unei surse diplomatice. Călătorii din Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino ar urma să fie de asemenea admişi în interiorul UE. Dacă se va vota, în funcție de progresul numărului de cazuri, lista ar urma să fie actualizată la fiecare două săptămâni.

Propunerea europeană stabileşte mai multe criterii epidemiologice pentru ca o ţară să fie inclusă pe listă, printre care: o rată de noi cazuri de COVID-19 apropiată sau care să nu depăşească 16 cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, dar şi o tendinţă de stabilizare sau scădere a cazurilor de infectare, precum şi aplicarea de măsuri de combatere a pandemiei, precum efectuarea de teste.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.