Raed Arafat spune că există medici care primesc șpagă chiar dacă salariile au crescut semnificativ

Raed Arafat trage un semnal de alarmă în sistemul medical din România și spune că deși salariile au crescut, sunt medici care iau bani de la oameni.

Oficialul a explicat, la postul de radio DigiFM, că salariul unui medic specialist este acum de 13.000 de lei.

„Eu, ca secretar de stat, am sub salariul unui medic specialist care a terminat acum o facultate. Câştigaţi 2.000 de euro. Exact. Iar un medic specialist tânăr care acum a ieşit ştiu că începe salariul lui de la 13.000 de lei. Şi mai ai gărzile, mai ai sporurile, sunt colegi care pot să atingă şi 20.000 de lei”, a spus doctorul Raed Arafat, potrivit sursei citate.

Acesta susţine că în asemenea condiţii şpaga nu ar mai trebui să existe.

„Poţi mulţumi după, cu o chestie simbolică. Şi asta o au şi britanicii. O carte, o sticlă de ceva sau un buchet cu flori, dar asta nu putea să aibă loc decât după ce totul e gata, după ce bolnavul este externat”, a completat Arafat.

Şpaga, principala problemă din Sănătate

Românii consideră că şpaga este principala problemă din sistemul sanitar, potrivit unui studiu făcut de Biroul de Cercetări Sociale. Referitor la principalele probleme identificate de respondenţi cu privire la sistemul de sănătate, şpaga din spitale a fost amintită de 24% din români, infecţiile intraspitaliceşti sunt principala problemă în opinia a 20% din români, iar investiţiile insuficiente sunt pe locul trei în clasament.

Amintim faptul că președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader a atras atenția asupra acestor nereguli din spitale, încă din noiembrie 2018.

Citiți și Campanie de stopare a corupției din spitale demarată de Consiliul Județean Prahova

Related posts

Leave a Comment

five × two =