Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, că – după părerea sa personală – în România ar trebui să se renunțe la starea de alertă care a fost impusă pentru limitarea cazurilor de infectare cu Covid-19.
”Vă spun părerea mea. Cred că starea de alertă nu mai trebuie prelungită pe teritoriul României. Poate ar fi fost oportun, în cazul în care nu am fi găsit o soluție pe zona de energie, să avem o stare de urgență pe energie. Dar stare de alertă pe pandemie, părerea mea că nu mai trebuie prelungită.” – a spus Ciolacu.
El a precizat faptul că nu a discutat despre ridicarea stării de alertă în România nici cu premierul Nicolae Ciucă, dar nici cu colegul său de partid, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
De altfel, acesta din urmă a declarat într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății – după ce a fost întrebat despre relaxarea restrictiilor Covid- că o primă măsură va fi renunţarea la măşti în exterior.
Dacă starea de alertă nu va mai fi prelungită, cele mai multe restricții anti-covid vor fi ridicate.
Printre acestea se numără posibilitatea organizării de nunţi şi botezuri, deschiderea de baruri şi cluburi, prelungirea programului de funcționare a magazinelor și restaurantelor ș.a.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.