PSD salută decizia PNL de a susține propunerea social-democrată de acordare a voucherelor pentru alimentele de bază

31 martie 2022  |  07:15  |  👁 186 Vizualizari


PSD salută faptul că partenerii liberali din Coaliția de guvernare susțin propunerea social-democrată privind acordarea de vouchere, a câte 50 de euro, la fiecare două luni, pentru achiziția alimentelor de bază, de către familiile cu copii, persoanele cu dizabilități și pensionarii cu venituri mici.

În privința valorii finale a acestor vouchere, PSD consideră că aceasta trebuie stabilită în cadrul Coaliției de guvernare, pe baza datelor economice privind impactul bugetar, numărul estimat de beneficiari și sursele de finanțare disponibile.

O altă propunere a PSD de sprijinire a categoriilor vulnerabile este și acordarea unor vouchere a câte 30 de euro lunar, timp de 7 luni, celor peste 156.000 de elevi cu burse sociale, pentru achiziția de rechizite, haine și alimente.

Ambele propuneri fac parte dintr-un plan mai amplu de stabilizare și reziliență economică și socială pe care PSD îl va propune în scurt timp în cadrul Coaliției de guvernare.

Totodată, PSD consideră că este binevenită orice altă propunere din partea partenerilor de guvernare care se poate veni în sprijinul populației și al economiei naționale și care poate fi susținută de sursele de finanțare disponibile în acest moment.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.