Proiectul bugetului pe 2019

Proiecţia bugetară pentru acest an este construită pe un produs intern brut de 1.022.500 milioane lei, o ţintă de creştere economică de 5,5%, o rată a inflaţiei de 2,8% şi un deficit bugetar pe cash estimat la 2,55% din PIB. Deficitul ESA este prognozat la 2,57% din PIB, conform proiectului de buget pe 2019 făcut public joi. Bugetele tuturor celor patru servicii de informaţii ale României cresc anul acesta. Creditele bugetare cumulate ale SRI, SIE, STS şi SPP se majorează astfel cu aproape 14%, potrivit proiectului bugetului de stat, de la 3,17 miliarde lei anul trecut la 3,61 miliarde lei în 2019, cea mai mare creştere fiind consemnată de STS, de aproape 70%. Proiectul de buget de stat pe 2019 prevede tăierea cu 6% a creditelor bugetare ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Proiectul prevede reducerea cu 33,86%, faţă de execuţia preliminată pe 2018, a creditelor bugetare destinate susţinerii cultelor religioase, care constau în principal în bani alocaţi pentru construirea şi întreţinerea lăcaşelor de cult, de la 213,2 la 141 milioane lei. În 2017, în acest scop s-au cheltuit de la buget doar 70,26 milioane lei.

Related posts

Leave a Comment

1 × 5 =