Proiect privind acordarea de zile libere părinţilor la închiderea şcolilor

Senatorii au adoptat miercuri un proiect legislativ privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.
Comisia pentru învăţământ a dat raport de admitere.
“Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt arondaţi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu. (….) Persoanele au dreptul la zile libere plătite, pe toată perioada în care autorităţile competente decretează închiderea unităţilor de învăţământ respective”, se arată în proiectul iniţiat de deputaţi ALDE şi PSD, potrivit Agerpres.
Beneficiarii acestui proiect de act normativ sunt “părinţii ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, înregistraţi în cadrul unei unităţi de învăţământ, precum şi părinţii copiilor cu dizabilităţi înregistraţi în cadrul unei unităţi de învăţământ”.

Related posts

Leave a Comment

15 + seventeen =