Prioritățile în domeniul educației prezentate la Bruxelles de Ecaterina Andronescu

Ministrul Ecaterina Andronescu a prezentat marţi, în Comisia pentru cultură şi educaţie a Parlamentului European, priorităţile în domeniul educaţiei şi formării profesionale pe durata celor şase luni ale mandatului României la şefia Consiliului Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte priorităţile în domeniul educaţiei, motto-ul ales, “Educaţia care conectează”, evidenţiază cele trei dimensiuni majore urmărite: mobilitatea, incluziunea şi excelenţa, acestea fiind identificate în Programul Trio-ului preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, se arată într-un comunicat.

“Pe această bază, ne propunem ca pe durata mandatului nostru să adoptăm Recomandările Consiliului UE privind Sistemele de înaltă calitate pentru educaţia şi îngrijirea timpurie a copilului, respectiv Abordarea comprehensivă a predării şi învăţării limbilor străine. Cele două recomandări reprezintă, de altfel, instrumente în vederea constituirii Spaţiului European al Educaţiei până în anul 2025”, a afirmat ministrul Ecaterina Andronescu.

Potrivit sursei citate, noul program Erasmus+ este un dosar de maximă importanţă pentru mandatul României la preşedinţia Consiliului UE, având rolul unui instrument convergent cu obiectivele asumate pentru construirea Spaţiului European al Educaţiei (mobilitatea internaţională şi schimbul intercultural).

“Excelenţa în educaţie şi formare profesională constituie un element-cheie al Spaţiului European al Educaţiei, iar preşedinţia română la Consiliul UE va sprijini continuarea eforturilor pentru dezvoltarea reţelelor de universităţi europene, precum şi a centrelor de excelenţă în învăţământul profesional şi tehnic”, arată sursa citată.

De asemenea, o temă importantă a preşedinţiei României în domeniul educaţiei este cooperarea între Europa şi Asia, dublată de internaţionalizarea învăţământului. În acest scop, în luna mai, va fi organizată la Bucureşti reuniunea miniştrilor Educaţiei implicaţi în procesul de cooperare ASEM, aceasta fiind precedată de reuniunile rectorilor şi studenţilor din cele două regiuni. În cursul acestor reuniuni, principalele teme abordate vor fi mobilitatea şi contribuţia universităţilor la dezvoltarea durabilă.

sursa: Agerpres 

Related posts

Leave a Comment

twenty + 7 =