Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase în a doua parte a acestui an. Un articol nou apărut în legea offshore va permite statului să facă rezerve strategice

16 aprilie 2022  |  07:34  |  👁 227 Vizualizari


Pe fondul preocupării majore pentru reducerea dependenţei de gazul rusesc în toată Europa, în România se face un pas important pentru începerea exploatării gazelor atât din Marea Neagră, cât şi de pe uscat, de la mare adâncime. Vineri s-a depus în Parlament un proiect de lege semnat de cei 3 lideri ai coaliţiei, proiect care intră în procedură de urgenţă, pentru ca investiţiile să fie deblocate cât mai rapid. Un articol nou apărut vineri în text va permite statului să facă rezerve strategice.

Companiile care vor extrage gaze de pe teritoriul țării noastre vor respecta un alt regim de taxare față de cel de acum 4 ani, care a dus la suspendarea investițiilor considerate neprofitabile.

Statul va obține 60% din profit, iar companiile 40%. Va exista și un supra-impozit, calculat în funcție de prețul de vânzare a gazelor.

Statul va avea drept de preempțiune, adică va putea reține contra cost, pentru rezervele naționale, cantitățile de gaze ce urmează a fi vândute prin contracte bilaterale.

La dezbaterea din Parlament, opoziția va propune ca banii obținuți de statul român prin exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor, prin Pilonul 2.

Specialiștii în energie cred că proiectul ar trebui îmbunătățit și mai mult pe zona de taxare și că banii obținuți ar trebui folosiți pentru dezvoltarea de surse alternative de energie, regenerabile.

Potrivit guvernului, primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase în a doua parte a acestui an – o producție de circa un miliard de metri cubi anual, dintr-un perimetru aflat mai aproape de țărm. Peste 2 ani, ar urma să fie obținute gaze și din zăcământul de la Caragele, Buzău, zăcământ de mare adâncime, pentru care trebuie făcute investiții considerabile.

În schimb, gazele din perimetrul Neptun Deep, un zăcământ mai bogat, ar urma să fie disponibile cel mai devreme la sfârșitul anului 2026.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.