Noua administraţie se bucură de acum de drepturi depline – cu Joe Biden proaspăt instalat în fotoliul de la Casa Albă şi Kamala Harris – prima femeie în funcţia de vicepreşedinte.
Joe Biden, preşedintele SUA: „Primul decret pe care îl voi semna se referă la COVID și este necesar, așa cum am spus tot timpul, de fiecare dată când am avut autoritate, să facem purtarea măştii obligatorie, distanțarea fizică menţinută pe proprietatea federală, în comerțul interstatal etc. Acesta este primul decret pe care îl semnez.”
Printre primele documente care au primit miercuri seară undă verde a fost Acordul pentru schimbări climatice, încheiat la Paris. O decizie salutată imediat de preşedintele francez pe Twitter.
Altul face referire la oprirea retragerii SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Biden s-a folosit de prima zi în funcţie pentru a propune Congresului o reformă radicală a legii imigraţiei, care, printre altele, va oferi statut legal unor aproximativ 11 milioane de oameni care trăiesc în SUA fără documente.
El a acţionat în vederea opririi proiectului de construire a zidului la graniţa cu Mexicul. A emis o proclamaţie prin care a pus capăt declaraţiei de urgenţă naţională făcută de Donald Trump, pe care acesta a folosit-o pentru a trimite bani către construcţia zidului.
Un alt ordin vizează revocarea autorizaţiei prezidenţiale acordate pentru construirea controversatului oleoduct Keystone XL. Lansat în 2008, proiectul a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, dar autorizat de preşedintele Donald Trump.
O altă decizie va pune capăt interdicţiei de călătorie instituite de Trump pentru cetăţenii provenind din ţări majoritar musulmane.
Biden a solicitat, de asemenea, administraţiei sale să consolideze programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) destinat imigranţilor copii.
Şi alţi lideri, precum Angela Merkel şi Klaus Iohannis, au ţinut să-l felicite pe Joe Biden pentru preluarea mandatului.
Reporter: „Domnule preşedinte, ce v-a scris în scrisoare fostul preşedinte Trump?”
Joe Biden, preşedintele SUA: „Preşedintele (Trump) a scris o scrisoare foarte generoasă. Pentru că este privată, nu voi vorbi despre ea până ce nu voi discuta cu el.”
În ciuda temerilor privind demonstraţiile pro-Trump, care să instige la violenţe, ceremonia de învestire a avut loc fără incidente.
De la Capitoliu, Joe Biden şi Kamala Harris au plecat cu daruri din partea Comitetului de primire – două vaze de cristal unicat. Pentru Biden, una gravată cu imaginea Casei Albe. Iar pentru Harris – una cu clădirea Capitoliului.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.