Primăria Orașului Mizil investește în infrastructura educațională

23 februarie 2022  |  13:56  |  👁 286 Vizualizari


Unitatea Administrativ Teritorială Mizil , în calitate de Beneficiar, a  implementează proiectul „REABILITAREA, MODERNIZAREA, EXTINDEREA ŞI DOTAREA GRĂDINIŢEI CU PROGRAM PRELUNGIT NR.5 – ORAŞ MIZIL”

Denumire beneficiar: UAT ORAȘ MIZIL
Obiectivul general al proiectului: creșterea gradului de participare la educaţie preşcolară şi acces mai bun la învăţământul obligatoriu al copiilor din Oraşul Mizil prin reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Grădiniței cu program prelungit nr. 5, oraș Mizil.
Obiective specifice ale proiectului:
– extinderea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii educaţionale aferente Grădiniţei cu Program Prelungit numărul 5 din Oraşul Mizil;
– creşterea calităţii învăţământului prin dotarea Grădiniţei cu Program Prelungit numărul 5 din Oraşul Mizil.
Rezultate:
1. Realizarea infrastructurii necesare desfășurării actului educațional preșcolar la nivel european prin asigurarea spaţiilor destinate învățământului şi activităților conexe dimensionate conform normativelor în vigoare, optime din punct de vedere al confortului termic, sigure pentru copii, cadre didactice şi auxiliare, părinți, prietenoase cu mediul înconjurător şi accesibile persoanelor cu dizabilități. Intervențiile vizează suprafețele: suprafață teren 6.022 mp, suprafață construită : 1.195,54 mp, suprafață construită desfășurată rezultată: 2.391,08 mp, din care: corp existent Sc=951.69mp, Sd=1903.38 mp, extindere Sc=243,85 mp, SD=487,7 mp. În urma realizării investiției se vor realiza condiții pentru o educație de calitate şi creșterea gradului de participare a populației din orașul Mizil în învățământul preșcolar, 10 săli de grupe rezultate cu suprafață utilă de 658,53mp, care asigură participarea la procesul educațional a 200 copii, din care 98 fete şi 102 băieți. Spatiile cu alte funcțiuni decât grădinița, situate pe tronsonul IV, care poate fi delimitat fizic: parter 2 săli ocupate de Clubul Copiilor şi la etaj 1 sală de clasă, au toate costurile necesare reabilitării şi dotării neeligibile.
2. Realizarea condițiilor pentru o educație de calitate şi creșterea gradului de participare a populației în învățământul preșcolar prin dotarea infrastructurii educaționale Grădinița nr. 5 cu program prelungit – oraş Mizil. Prin proiect se vor dota toate cele 10 săli de grupă, bucătărie, sală de mese, cămara, depozite, birourile şi anexele, vestiarele, vestiarul filtru, cabinet doctor şi izolatoarele, spălătoria/călcătoria, dotarea holurilor de acces şi alte dotări exterioare.
Cumulate, dotările însumează 2.324 buc.
În cadrul clădirii funcționează „Clubul Copiilor Marian Frangulea”, club ce ocupă parterul tronsonului IV. La etajul 1 al aceluiași tronson funcționează o sală de clasă a şcolii nr. 1, iar o altă sală este destinată ca spațiu de depozitare. Aceste spaţii nu vor beneficia de dotări prin proiect.
Prin proiect se vor realiza rampe de acces, grup sanitar destinat persoanelor cu dizabilități, 4 mese pătrate pentru sălile de grupă din clădirea-extindere.

Sursa de finantare fiind Programul Operational Regional 2014-2020

Pentru informaţii despre Programul Operaţional Regional 2014-2020, vă invităm să vizitaţi www.inforegio.ro și pagina de Facebook a programului (facebook.com/inforegio.ro).

 

vezi aici 

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.