Primăria nu mai are bani pentru iluminatul public

Într-unul din cele mai „bogate oraşe din ţară“, administraţia ploieşteană a uitat ori a rămas fără bani pentru curentul electric consumat de sistemul de iluminat public.

 

Practic, factura de energie electrică pe luna septembrie nu a fost plătită nici până în prezent.

Problema aceasta a fost pusă pe tapet de consilierul local Gabriel Minea, preşedintele Comisiei pentru Utilităţi Publice. Acesta a atras atenţia executivului primăriei că este urgentă nevoie de alocarea de la buget de aproximativ 2 milioane de lei pentru plata facturilor restante şi viitoare, cel puţin până la finele anului.

Factura pe luna august a fost plătită cu mari eforturi şi acum nu se mai întrevăd şanse de găsire a banilor. Factura pe o lună de zile se ridică la aproximativ 500.000 de lei.

Primele probleme au început să apară de prin luna iulie după ce s-a epuizat bugetul pentru plata energiei electrice dar şi pentru asigurarea mentenanţei sistemului de iluminat, ultima ridicându-se la aproximativ 30.000 de euro pe lună.

În aceste condiţii, nu este exclus să vedem străzile Ploieştiului în beznă la ceas de seară, din tăierii energiei electrice de către furnizor.

sursa: www.telegrama.ro

Related posts

Leave a Comment

ten − nine =