Premierul Viorica Dăncilă a anunţat remanierea Guvernului şi ulterior o posibilă restructurare

Ieri, premierul Viorica Dăncilă a declarat că este posibil ca prima parte a remanierii să aibă loc până în luna august, dar nu este exclus să vină în faţa Parlamentului şi cu o restructurare, acest demers fiind legat doar de unirea unor ministere şi de schimbarea configuraţiei Executivului, potrivit Mediafax.
„E clar că este nevoie de remaniere. Luăm în calcul şi o restructurare, dar trebuie o analiză atentă. Să vedem ce obţinem din această restructurare şi apoi să venim în faţa Parlamentului”, a spus Viorica Dăncilă, la DCNews.
„Facem restrict pentru a uni ministere, nu pentru persoane, pentru a veni cu o altă configuraţie a Guvernului. Acum, unde este nevoie de o remaniere, o vom face”, a completat Dăncilă.
Premierul spune că nu exclude ca restructurarea să fie înlocuită de remaniere în două etape.
„Sper ca până în 3 august o parte din remaniere să o facem. Nu este exclus să fac o remaniere în două etape, dacă nu fac restructurare. Nu pot să aştept să termin evaluarea pe toate ministerele. Vin pentru prima jumătate dintre ministere, apoi a doua”, a completat premierul.

Related posts

Leave a Comment

5 × 4 =